180 de tablete necesare elevilor din Anina: „Dacă nu le vom primi de la MEC, va trebui să le achiziţionăm noi”

Apropierea cu pași repezi a momentului în care clopoțelul va suna din nou în cadrul unităților de învățământ nu atrage după sine un pachet de soluții clare vizavi de modul în care se vor derula lucrurile în cadrul anului școlar 2020-2021. Dacă părinții se tem să își trimită copiii la școală, ținând cont de amenințarea COVID-19, la rândul lor, elevii rămân nedumeriți în ceea ce privește accesul la educație, un drept care le poate fi limitat în lipsa echipamentelor necesare desfășurării cursurilor în mediul online.

Deși bugetul Ministerului Educației a fost suplimentat cu câteva zeci de milioane de lei, asta pentru a le asigura copiilor din țară fără posibilități materiale suportul necesar pentru continuarea studiilor de acasă, în cazul în care situația noului coronavirus o impune, o parte din primării au reușit să achiziționeze din bugetul propriu numărul de tablete necesare încă din perioada lunilor de izolare, dispozitive IT pe care tinerii de pe raza UAT-urilor să le poată folosi inclusiv în anul școlar 2020-2021, dacă cele promise de guvernanți nu vor ajunge la destinatari. Chiar și așa, nu toate administrațiile publice locale și-au putut permite o astfel de investiție dată fiind situația economică aparte. Este și cazul orașului Anina.

„Am purtat discuții cu managerii instituțiilor de învățământ de pe raza orașului nostru și am ajuns la concluzia că avem nevoie de un număr de 180 de tablete pentru ca tinerii fără posibilități materiale să poată avea în continuare acces la educație. Momentan, așteptăm să vedem dacă se concretizează ideea ca elevii să primească respectivele tablete de la Ministerul Educației dat fiind faptul că bugetul Ministerului a fost suplimentat tocmai cu acest scop.”, a explicat primarul oraşului, Gheorghe Românu.

În cazul în care echipamentele necesare desfășurării cursurilor online promise de MEC nu vor ajunge la beneficiari, edilul-șef a dat de înțeles că va căuta soluții pentru a putea achiziționa numărul necesar de echipamente IT din bugetul local al orașului pe care îl conduce: „Dacă guvernul nu va aloca acele tablete, atunci va trebui din bugetul anului viitor sau dintr-o rectificare viitoare să cumpărăm noi acele dispozitive. Neavând alte venituri decât cele care ni s-au dat la începutul anului, nu am putut să planificăm aceste tablete pentru elevi, mai ales că nimeni nu a anticipat repercusiunile economice și sanitare ale acestui COVID-19”.

Sursa foto principal: portalsm.ro.