La 16 decembrie 1989, tot mai mulți timișoreni se opreau în Piața Maria, la casa parohială a pastorului Laszlo Tokes, pentru a se interesa de ce se întâmplă. În după-amiaza zilei s-au scandat primele lozinci anticeaușiste și anticomuniste, iar tramvaiele au fost oprite, notează Adrian Kali și Virgil Hosu în volumul „Timișoara 89, 6 zile de asediu”. Numărul celor prezenți a crescut simțitor. Ulterior, demonstrații s-au împărțit – unele grupări au rămas pe loc, altele au mers pe străzile Timișoarei – ca să îi cheme pe timișoreni la revoltă.
Potrivit sursei citate, o coloană de demonstranți s-a deplasat, ca să aducă întăriri, către căminele studențești, scandând lozinci anticeaușiste.
„Deși ușile căminelor erau încuiate cu lacăte, fiind păzite de milițieni, securiști și profesori, o parte a studenților a sărit de la etajele superioare, ieșind în stradă. Coloana, formată în mers, număra vreo 5.000 de oameni, s-a îndreptat hotărât în direcția clădirii Comitetului Județean al PCR Timiș. Pe șosele au distrus panouri ceaușiste; circulația automobilelor și a tramvaielor s-a întrerupt. De acum, protestul de solidaritate pro-Tokes se amplificase într-o puternică manifestație politică.”, se arată în volumul publicat în 2009, la Timișoara, de Editura Saol.
În jurul orei 20.45, o „piramidă” alcătuită din 10-15 revoluționari a distrus stemele cu însemnele PCR și RSR de la frontispiciul Comitetului Județean, precum și steagurile socialist-comuniste de la intrare.
„Forțele de miliție și ale securității au intrat în scenă. S-au pus în aplicare prevederile Ordinului nr. 2600 din 1988, ale ministrului de Interne și ale Planului unic de intervenție, deși în stradă nu se aflau huligani turbulenți, ci demonstranți care cereau înlăturarea regimului de dictatură.”
Mulțimea a început să fredoneze „Deșteaptă-te române!”, iar după ora 21, o mașină de pompieri îi împroșca cu jeturi de apă pe cei revoltați. „Milițienii vor recurge la arestarea violentă a revoluționarilor, cei scăpați nearestați aruncau, cu ce găsiseră la îndemână, în agresori. Vor avea loc confruntări cu forțele de ordine și în alte locuri din Timișoara, fiind operate primele arestări din rândul demonstraților.”, scriu cei doi revoluționari.
Au avut loc confruntări soldate cu arestări în zona de lângă fostul Comitet Județean PCR (Palatul Administrativ de astăzi), în Piața Operei, Piața Maria, cartierul Dacia – Circumvalațiunii.
„Indivizi în haine civile acționau în diverse puncte ale orașului cu mașini tip Dacia sau ARO pe care le opreau în dreptul unor demonstranți izolați sau a unor grupuri mici, obligându-i pe aceștia, prin aplicarea forței (lovituri cu pari de lemn, bastoane de cauciuc, lovituri cu pumnii sau cu picioarele), să urce în autovehicule pentru a-i duce la Inspectoratul Județean de Miliție sau la Penitenciar. Luptele de stradă s-au soldat cu numeroși răniți, dar cu niciun mort.”
Protestul a luat o turnură care l-a speriat chiar și pe pastorul Tokes, notează autorii volumului, căci enoriașilor reformați li se alăturaseră românii care se solidarizaseră politic cu ce se întâmpla la fața locului.
„Este evident că de-a lungul evenimentelor din 16 decembrie mai ales (punctul nodal în turnura pe care avea să o ia revolta timișoreană), Tokes a dorit să se delimiteze de protestul contra regimului Ceaușescu, dar a fost luat de valul revoltei, care deja nu mai depindea nici de persoana sa, nici de protestul său religios. Chiar dacă convorbirile telefonice se întrerupseseră parțial, în scopul neproliferării informațiilor, totuși știri ambigue au transmis radiourile externe cu emisiuni în limba română: BBC, Europa liberă, Deutsche Welle, Vocea Americii, Radio France International, Radio Budapesta etc. Se cuvine de remarcat să în decursul zilelor de «stare de revoluție» nu a existat un conducător al acțiunii stradale, ci revoluționari inspirați care au avut intuiția momentului pe care îl trăiau și curajul necesar.”
O zi mai târziu, în seara zilei de 17 decembrie 1989, în Piața Operei din Timișoara se deschidea focul împotriva demonstranților.