Aceasta este suma pe care se bazează în acest an administrația de pe Valea Bistrei pentru continuarea investițiilor locale.
Pentru că iarna a fost blândă, iar temperaturile au permis administrației să-și continue proiectele de modernizare a infrastructurii locale, la Oțelu Roșu s-a lucrat intens în ultimele luni la pavarea unor trotuare și asfaltarea mai multor străzi. Iar întregul proces continuă și în perioada următoare, susține primarul Luca Mălăiescu.
„Continuăm cu pavarea trotuarelor, pentru că mi-aș dori ca până la sfârșitul mandatului să le avem pe toate puse la punct. Avem câteva străzi finalizate cu asfalt, trotuare și rigole și lucrăm acum în ritm alert pe strada Horea. Am finalizat Unirii și Kogălniceanu. Noi am lucrat toată iarna. S-a stat vreo 10 – 12 zile, cât am avut zăpadă, dar în rest s-a muncit. Nu mai avem multe străzi nepavate în oraș, iar tot ce a rămas nefăcut avem prinse lucrări pe «Anghel Saligny» pentru că asfaltarea vine la pachet și cu trotuare, și cu rigole.”, ne-a declarat primarul orașului Oțelu Roșu.
Pentru acest an, din bugetul alocat pentru investiții, vor mai fi direcționate sume importante și pentru modernizarea locurilor de joacă din oraș, dar și pentru finalizarea terenului sintetic de sport din cartierul Mal și amenajarea unuia similar pe strada Libertății. De asemenea, tot pentru acest an, Primăria Oțelu Roșu și-a mai propus să amenajeze și trei parcări (în spatele Școlii Gimnaziale Nr. 3, în apropierea Școlii Generale Nr.1 și lângă Biserica Catolică), pentru care s-au alocat circa 800.000 de lei.
„Cam asta ne-am propus să facem cu cei 1,5 milioane de lei pe care-i avem la dispoziție pentru investiții în acest an, fără a uitat și de suma de 100.000 de lei alocată pentru modernizarea dispensarului de la Liceul Bănățean, acolo unde vom deschide un cabinet stomatologic pentru elevi.”, a completat Mălăiescu.