1,5 milioane de lei, valoarea amenzilor date de comisarii de mediu pentru depozite ilegale de deșeuri în Timiș

O nouă acțiune de control pentru identificarea depozitelor ilegale de deșeuri și a persoanelor care se ocupă cu activități de recuperare și valorificare a unor deșeuri reciclabile a avut loc pe raza județului Timiș. Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei. 

În sprijinul comisarilor din Timiș au venit șapte echipe de la Garda de Mediu din Mehedinţi, Gorj, Bihor şi de la Comisariatul General. Acţiunea a vizat în mod special firmele sau persoanele fizice ce se ocupă de valorificarea vehiculelor scoase din uz precum şi de exploatarea agregatelor minerale (balastiere).

„Am reușit să suspendăm activitatea la 3 agenți comerciali care nu respectau legislația, vorbim de balastiere și dezmembrări auto. Avem 30 de contravenții date, însumând peste 1,5 milioane lei, în urma a 28 de controale. Am avut șapte echipe mixte pe teren. Am impus legea acolo unde aceasta era de multe ori evitată și astfel îi faci și pe alții pe care nu i-ai controlat să revină la standarde. Vom reveni cu aceste acțiuni și cu sprijinul Poliției Române și Jandarmeriei. Vom face acțiuni fulger în Timiș. Mulțumim cetățenilor care ne-au trimis sesizări, ei sunt ochii noștri pe teren.”, a declarat Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu.

Controalele s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor și a jandarmilor de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/