15 mai 2018, termen-limită pentru fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atrage atenția potențialilor beneficiari că termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, în cadrul campaniei 2018, este data de 15 mai, informează Mediafax. 

Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/17.01.2017 privește stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.

La Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la acest moment au fost depuse un număr de 775.749 Cereri Unice de Plată, pentru o suprafaţă de 6.536.635,90 hectare. „Fermierii depun o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite”, se precizează într-un comunicat al APIA.

„Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 de hectare de teren agricol, cererile se depun la Centrele județene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, cererile se depun la Centrele locale”, menționează APIA.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

De asemenea, APIA informează că, prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1040 din 10.05.2018, au fost aprobate Ghidurile Solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea Animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor. Iar prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1041 din 10.05.2018 a fost aprobat modelul Cererii de plată privind Măsura 14 – „Bunăstarea Animalelor” – pachetul a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor și prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1042 din 10.05.2018 a fost aprobat modelul Cererii de plată privind Măsura 14 – „Bunăstarea Animalelor” – pachetul b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor.

„Cererile de plată aferente pachetelor a) și b) ale Măsurii 14 -„Bunăstarea Animalelor” se vor depune la Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2018, inclusiv”, precizează APIA.

Beneficiarii plăților sunt exploatațiile comerciale autorizate sanitar-veterinar, încadrate în categoria fermierilor activi (conform art. 9 din Regulamentul UE nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului European din 17 decembrie 2013) care își asumă voluntar angajamente anuale în favoarea bunăstării animalelor. Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri este o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de beneficiari. Prima compensatorie este plătită anual, ca sumă fixă pe unitatea vită mare (UVM). „Menționăm că sprijinul este acordat în cadrul acestei măsuri în urma încheierii pe o perioadă de 1 an a unor angajamente voluntare în favoarea bunăstării animelelor”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: revistafermierului.ro.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/