15 ani de șmenuri imobiliare cu bijuteriile din Herculane! Cât a plătit în realitate Iosif Armaș pe „Perla Banatului”?!

Iosif Armaş şi-a cooptat aproape întreaga familie în grupul infracţional organizat care a devalizat stațiunea de pe Valea Cernei. Un rol foarte important l-a avut socrul său, care era specialist şi putea realiza rapoarte cu care Armaş să-şi justifice angajamentele asumate prin contractul de privatizare.

După ce a preluat prin Argirom tot imperiul de la Herculane, Armaș a înţeles rapid că nu are banii necesari pentru a-şi respecta angajamentele din contractul de privatizare. De fapt, cel mai probabil, știa asta de la bun început. Influenţa pe care o avea la unii oameni politici l-a ajutat să obțină secretizarea contractului de privatizare, astfel că a putut lucra nederanjat de nimeni. În plus, a profitat și de renumele şi influenţa actualului său socru.

Ulterior cumpărării pachetului majoritar de acțiuni la SC HERCULES SA de către SC ARGIROM INTERNAȚONAL SA, noul acționar trebuia să realizeze un program de investiții în vederea majorării capitalului social, ca aport în natură. În acest sens, pentru a justifica investițiile realizate s-au făcut două rapoarte de expertiză întocmite de către un expert tehnic – ing. Petru Prohorov. Nimeni altul decât actualul socru al lui Iosif Armaș! Acesta, în iulie 2003 și iulie 2004, a întocmit două astfel de expertize contra unor onorarii uriaşe. Vizualizând raportul de expertiză din iulie 2003, rezultă că pentru complexul hotelier HERCULES investițiile se ridică la suma de 633.207,58 lei, din care doar valoarea proiectului tehnic este de 362.703,96 lei. Astfel, doar valoarea proiectului reprezintă mai mult de jumătate din investițiile în construcții, fapt care conduce la bănuiala rezonabilă că în realitate nu s-a urmărit dezvoltarea și modernizarea SC HERCULES SA, ci doar justificarea scriptică a îndeplinirii condițiilor din contract privitoare la obligativitatea realizării unor investiții.

Drept urmare, deși nu s-au realizat investiții serioase în perioada 2001-2007, SC HERCULES SA a continuat să funcționeze pe profit prin exploatarea activelor, așa cum au fost ele preluate la data privatizării. În anul 2007, SC HERCULES SA înregistra, conform raportului anual de activitate comunicat la CNVM (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), un profit de 3.472.041 lei, având un număr de 528 de angajați. La data de 24.09.2001, la nicio lună de la privatizare, SC HERCULES SA încheie contractul de distribuție exclusivă nr. 6050/24.09.2001 cu SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, având ca obiect exclusivitatea contractării produselor turistice ale SC HERCULES SA pe o perioadă de 25 de ani, până la 24.10.2026.  „Există suspiciunea rezonabilă că SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA a încasat sumele de bani reprezentând contravaloarea nopților de cazare, inclusiv de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, sume pe care nu le restituie în totalitate către SC HERCULES SA, achitând cu aceste sume diferența de preț din contractul de privatizare care era de 4.083.440,86 lei, plătibilă în cinci rate anuale egale, în valoare de 816.000 lei/an”, au reţinut procurorii DIICOT.

În prezent, conform declarației de creanță depuse de SC HERCULES SA la masa credală a SC ARGIROM INTERNAȚONAL SA, creanța în cauză este în sumă de 5.899.947 lei (aspect ce rezultă din înregistrările contabile, existând însă suspiciunea rezonabilă că debitul real ar fi mult mai mare). Şi, de asemenea, există suspiciunea rezonabilă că investițiile în cauză pe care trebuia să le realizeze SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA  au fost realizate tot cu banii încasați în baza contractului nr. 6050/24.09.2001, bani care trebuiau restituiți integral către SC HERCULES SA.

Din luna decembrie 2007 începe declinul societăţii HERCULES SA, moment care coincide cu deschiderea procedurii de insolvență a SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, acționarul majoritar al societăţii din Băile Herculane, la care Iosif Armaș deținea aproximativ 88 la sută din numărul de acțiuni.

Pe 03.12.2007, la Tribunalul București a fost înregistrată cu nr. 43077/3/2007 cererea creditoarei SC BIOCHEM SRL de deschidere a procedurii de insolvență împotriva SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, iar prin sentința comercială nr. 1296/19.03.2008  Tribunalul București a deschis procedura generală de insolvență, fiind numit administrator judiciar Activ Lichidator IPURL. Astfel, Iosif Armaș, fiind acționar majoritar în SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA București, societate care la rândul ei deținea peste 60 la sută din acțiunile SC HERCULES SA Băile Herculane, a sesizat faptul că acei creditori reali ai SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA își pot recupera creanțele de la SC HERCULES SA Băile Herculane. Fiind animat doar de obținerea de profituri pentru sine, Armaș a pus la cale un plan menit să-i asigure sustragerea tuturor bunurilor şi activelor, dar și a sumelor de bani din SC HERCULES SA, astfel încât creditorii reali ai SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA și SC HERCULES SA să nu poată să-și recupereze creanțele.

De la acea dată, Iosif Armaș a procedat la racolarea de persoane și la constituirea unui grup infracțional organizat menit să-i asigure îndeplinirea scopului meschin. Primul pas firesc era să-și asigure controlul asupra SC HERCULES SA Băile Herculane. Astfel, prin raportul nr. 1/20.08.2008 Activ Lichidator IPURL, prin Monica Angela Borza, solicită instanței să ia act de faptul că Iosif Armaș a fost desemnat administrator special al debitoarei SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA! Și de aici mai departe… dezastru!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/