14 rachete antigrindină au fost lansate la Buziaș. „Acestea au evitat un posibil prăpăd”

A fost rupere de nori miercuri în unele localități timișene, printre care s-a numărat și Buziașul. Natura s-a dezlănțuit cu tunete, ploaie și grindină, iar meteorologii au emis cod galben de fenomene periculoase. Din fericire, la Buziaș au putut fi trase 14 rachete antigrindină, care au evitat un posibil prăpăd, anunţă reprezentanţii Primăriei Buziaş.

Rachetele antigrindină sunt o investiție a Ministerului Agriculturii, acceptată și promovată rapid de administrația Primăriei, pentru a evita calamități precum cea din urmă cu trei ani.

„Noi avem o staţie antigrindină. Încă din 2016 am avut solicitarea Ministerului Agriculturii, deoarece chiar în acel an am avut o problemă cu grindina care ne-a distrus şi culturile, şi zona de sere. Încă din acel an am avut oportunitatea şi ne-am mişcat foarte repede să punem la dispoziţie un teren celor de la Ministerul Agriculturii care au construit şi au poziţionat o staţie antigrindină. Ieri (n.r. miercuri), în localităţile din jurul nostru, Bucova, Niţchidorf, Chevereş, a fost prăpăd, cu piatră de dimensiunea unui ou de găină. Au fost trase 14 rachete. Cu siguranţă, dacă nu ar fi fost acele rachete şi nu ar fi fost aplicată această măsură am fi avut şi noi distrugeri.”, a precizat Sorin Munteanu, primarul oraşului Buziaş.

În 28 mai au fost trase trei rachete, în 1 iunie – trei rachete, iar miercuri, pentru că au fost foarte încărcaţi norii – 14 rachete, pentru a lupta cu fenomenele meteorologice extreme şi pentru a evita un posibil dezastru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/