14.000 doze de vaccin Moderna ajung mâine în România. Care sunt diferențele dintre acesta și Pfyzer?

untitled design set 970x90 px

Prima tranșă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, va ajunge miercuri la Institutul „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi duse la București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare din cadrul Institutului „Cantacuzino”, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

publicitate ziar expresb 1000x100

Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfyzer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2.

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să genereze anticorpi necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpi. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu, arată Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/