Medii între 6,00 și 6,99 sunt trecute pe cele mai multe dintre diplomele de Bacalaureat obținute în sesiunea de toamnă de liceenii cărășeni.
Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin informează că au fost publicate rezultatele inițiale, înainte de soluționarea contestațiilor, la examenul național de bacalaureat – sesiunea august 2026.
La această sesiune au participat candidați care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile anterioare, având una sau mai multe probe nepromovate, precum și candidații care nu s-au putut prezenta la sesiunea anterioară deoarece s-au aflat în situație de corigență sau au avut situația școlară neîncheiată.
La nivelul județului Caraș-Severin, s-au înscris 424 de candidați, dintre care 346 s-au prezentat la probele examenului, iar 78 au absentat. Nu au fost înregistrate cazuri de candidați eliminați din examen.
Înainte de contestații, 133 de candidați au promovat examenul, ceea ce reprezintă o rată de promovare de 38,44%, calculată în raport cu numărul candidaților prezenți.
Din totalul celor 346 de candidați prezenți, 133 de candidați au promovat examenul, 213 candidați au fost declarați respinși, dintre care 66 au obținut medii cuprinse între 5,00 și 5,99.
107 au obținut medii între 6,00 și 6,99, 23 dintre candidați au obținut medii între 7,00 și 7,99, iar 3 elevi au obținut medii între 8,00 și 8,99. Nu au fost înregistrate medii în intervalul 9,00–9,99 și nici medii de 10.
Rezultatele publicate în această etapă sunt rezultate inițiale, subliniază conducerea Inspectoratului. Situația finală a examenului va fi stabilită după depunerea și soluționarea contestațiilor, în conformitate cu calendarul aprobat pentru examenul național de bacalaureat.