Vaccin împotriva hepatitei B insuficient pentru nou născuții din Caraș-Severin

Mai puțin de jumătate din dozele de vaccin solicitate de DSP Caraș-Severin ajung în județ. Este vorba de vaccinul antihepatic B pediatric necesar copiilor nou născuți în primele 24 de ore.

Potrivit unui comunicat emis de Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin Ministerul Sănătății a repartizat, prin intermediul Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1125/26.09.2017, 100.000 de doze de vaccin antihepatic B pediatric, pentru toate direcțiile de sănătate publică din țară.

Județului Caraș-Severin îi revin, în acest context, 969 de doze de vaccin și acesta va fi asigurat la transport cu respectarea lanțului de transport de frig.

Vaccinul se administrează copiilor nou-născuți în primele 24 de ore de viață și va fi distribuit maternităților.

DSP Caraș-Severin a solicitat pentru anul 2017 un număr de 2200 de doze.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/