13 șoferi au rămas pietoni, după o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

politisti in trafic

O acțiune în scop preventiv a polițiștilor de la Rutieră s-a lăsat cu sancțiuni atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Acțiunea s-a desfășurat miercuri, la Reșița, și a avut în vedere responsabilizarea participanților la trafic, informează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Astăzi, între orele 11.00-14.00, polițiști de la Biroul Rutier Reșița și Serviciul Rutier au desfășurat acțiuni cu scop preventiv și de responsabilizare a participanților la trafic, în municipiul de pe Bârzava, privind respectarea normelor rutiere, reducerea indisciplinei pietonale și a neacordării priorității de trecere pietonilor.

Astfel, timp de trei ore, șapte echipaje de poliție au acționat cu patru aparate de măsurare a vitezei, cu preponderență pe Bulevardul Republicii, în zona trecerilor pentru pietoni și a unităților de învățământ.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, din care 13 pentru neacordare prioritate pietoni, patru pentru traversare neregulamentară a pietonilor și 11 pentru alte abateri săvârșite de către șoferi sau pietoni. De asemenea, au fost reținute 13 permise de conducere.

„Reamintim pietonilor să traverseze drumurile publice doar prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părți. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă, iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie și nu se face prin fața sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulația pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să acorde atenție sporită și să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Alina Boeru.

Reprezentanții IPJ Caraș-Severin reamintesc conducătorilor auto că sancțiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile. Astfel, șoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancțiune contravențională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 de lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar pot fi primi o sancțiune contravențională de 2 – 3 puncte amendă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/