Coaliţie contra… cocalarilor de iarbă verde, pe Muntele Mic!

În acest weekend a început Campania „Fă-ți curat la munte!“. Asociaţia Muntele Mic Extrem împreună cu Primăria Turnu Ruieni organizează o amplă acțiune de ecologizare a zonei Muntele Mic – Țarcu, la inițiativa unui grup de voluntari din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin, iubitori ai muntelui.

„În prima ediție, anul trecut, am reușit sa strângem aproximativ 20 de tone de gunoi cu ajutorul voluntarilor (aproximativ 350 de persoane), partenerilor și cu sprijinul sponsorilor. Aproximăm că, la ora actuală, pe munte sunt peste 100 de tone de gunoi, mai ales în pădure și în împrejurimi”, ne-a precizat Ciprian Gaica, unul dintre organizatori.

Această campanie este cea mai lungă din țară, se va desfășura pe parcursul a 7 weekend-uri, are ca scop îndepărtarea gunoiului aruncat în ultimele decenii, dar și stoparea acestui fenomen, prin puterea exemplului.

foto: Andrei Constantinescu – „Găuri în nori”

„Vrem să trezim Muntele Mic și pe timp de vară, să punem în valoare această zonă montană prin organizarea de drumeții, învățarea celor mici cum să fie echipați, cum să abordeze muntele ca prieten, dar și ca dușman, când vremea este neprielnică, și cum să lase muntele curat după o drumeție. Vrem să motivăm investitorii să termine ce au început și să atragem alții prin fotografiile ce vor fi postate alături de informații despre munte”, a mai spus Ciprian Gaica.

El ne-a oferit o serie de fotografii, care surprind imagini inedite de pe Muntele Mic, care aparțin unor fotografi profesioniști ce-și testează aparatele la peste 1500 de metri altitudine.

„În această perioadă dorim ca toți proprietarii de instalații, pârtii, hoteluri, pensiuni, cabane și construcții să fie alături de noi, făcându-și curat în curtea lor și, dacă doresc să sprijine voluntarii, îi așteptăm lângă noi. În acest an beneficiem de sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Primăriei Caransebeș pentru transportul deșeurilor colectate. De asemenea, și-au anunțat participarea elevi de la liceele din Caransebeș, Oțelu Roșu, Pâncota, Arad și Timișoara. Alături de ei vor mai fi prezenți studenți, familii, grupuri de prieteni, asociații, cluburi sportive și corporații ce cred în scopul nostru și cei care ni s-au alăturat de anul trecut, militarii Batalionului 32 Infanterie «Mircea» din Timișoara”, ne-a declarat Ciprian Gaica.

Acesta ne-a precizat și cu ce anume îi întâmpină pe voluntari: „Oferim voluntarilor cazare gratuită, din păcate doar două familii și-au pus la bătaie cabana pentru acest scop, beneficiem de doar 20 de locuri de cazare gratuită, plus o masă pe zi. La final vom aduce un plus campaniei, cu o petrecere dedicată voluntarilor și celor ce vor veni să strângă un sac de gunoi alături de noi, în 22 iulie”.

Campania va fi susținută în proporție de 80% de iubitori ai muntelui, atât din țară, cât și cetățeni din afara țării, ce nu desfășoară activități economice pe Muntele Mic și care cred în acest proiect.

foto: Cercelan Ramona – „Caii Muntelui”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/