12 modele de frumusețe și de viață, în scaun rulant, într-o defilare inedită organizată la Timișoara

atipic beauty
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Un eveniment emoționant va avea loc sâmbătă la Timișoara. Un număr de 12 modele de frumusețe, dar mai ales de viață vor defila în cadrul unui spectacol de modă inedit organizat la Iulius Town.

Evenimentul „Atipic Beauty Timișoara 2021 by Magda Coman”, aflat la ediția cu numărul 27, este organizat de Asociația Open Your Heart, iar în acest an are sloganul „Frumusețea e în noi, nu în aparențe!”. Potrivit organizatorilor, persoanele care vor ajunge mâine, 21 august, începând cu ora 18.00, la Iulius Town vor avea parte de un  spectacol de modă inedit. Astfel, pe scena vor fi admirate 12 modele de cat-walk și de viață, aflate în scaun rulant, care fac echipe cu personalități locale și designeri, cu scopul de a aduce un omagiu frumuseții feminine.

În cadrul evenimentului, va fi promovat și programul ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), ce deschide o ușă largă pe piața muncii persoanelor cu dizabilități, la nivel național.

untitled design

De asemenea, va fi organizată și o tombolă adresată persoanelor cu dizabilități, în cadrul căreia va fi oferit un scaun rulant.

Cosmina Păsărin va fi gazda acestei seri de neuitat, iar atmosfera va fi completată cu un concert de muzică susţinut de Vicenţiu. Accesul în Iulius Gardens este liber, în limita locurilor disponibile și se va face începând cu ora 18.00, cu parcurgerea triajului epidemiologic conform normelor în vigoare la data evenimentului”, au informat organizatorii.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/