Producătorii agricoli, crescătorii de animale, meșterii populari și comercianți de toate felurile vă așteaptă sâmbătă și duminică la Oțelu Roșu, la ediția inaugurală a Târgului Primăverii!
La solicitarea gospodarilor din zonă, dar și a localnicilor care s-au săturat de legumele și fructele de import, administrația locală din Oțelu Roșu a hotărât să organizeze un târg la care să fie expus pe tarabe tot ce e mai bun și mai natural, autentic românesc. „Este un prilej de a-i promova pe producătorii agricoli și pe crescătorii de animale din zonă. Este doar prima ediție, mi-aș dori ca acest târg să devină o tradiție pentru Valea Bistrei și, de ce nu, pentru întreg Banatul de Munte. Târgul își propune să vină în sprijinul producătorilor agricoli și al crescătorilor de animale, atât din Valea Bistrei, cât și din celelalte zone care vor fi reprezentate la această ediție. Vreau să le transmit tuturor celor interesați că nu se percep niciun fel de taxe”, a precizat primarul Luca Mălăiescu.
Târgul Primăverii Văii Bistrei de la Oțelu Roșu se va desfășura sâmbătă și duminică, 21 și 22 aprilie, pe stadionul Vichente Birău.