Un milion de euro pentru siguranţa cărăşenilor!

Proiectul european privind situaţiile de urgenţă, derulat prin programul de cooperare transfrontalieră, a fost lansat astăzi în prezenţa autorităţilor din municipiul Reşiţa şi Kikinda, Serbia. Peste un milion de euro vor fi cheltuiţi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în cele două regiuni.   

Serviciul voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Municipiului Reşiţa va fi dotat cu echipamente necesare intervenţiilor rapide, prin intermediul Proiectului „Prevenirea inundaţiilor – Pentru o calitate mai bună a vieţii”. Este vorba despre o moto-pompă, un buldo-excavator, maşină de intervenţii cu telescop, maşină de intervenţii cu cisternă, 5 corturi de mare capacitate, 5 bărci pneumatice, precum şi un sistem nou de alarmare.  Atât la Reşiţa, cât şi la Kikinda nivelul de gestionare a situaţiilor de urgenţă şi de pregătire va creşte, iar persoanele implicate în acest domeniu îşi vor putea dezvolta capacităţile tehnice şi umane.

primarie1  primarie2

Am semnat un proiect important care vizează, pe lângă achiziţia de utilaje, realizarea unor sesiuni de instruire în caz de inundaţii. Utilajele se găsesc destul de greu de la diverşi furnizori, în situaţii extreme, iar prin achiziţionarea lor am rezolvat cea mai mare parte dintre carenţe. Ne gândim şi la un sistem de alarmare în caz de producere a unor calamităţi. Sistemul întotdeauna este perfectibil. Probabil va fi nevoie şi de alte utilaje, dar deocamdată atât a permis proiectul şi a primit nota maximă”, a declarat pentru Express de Banat edilul-şef Mihai Stepanescu.

DSC_0532

În urma acestui proiect, Kikinda a pus bază în special pentru viabilizarea a 50 de km de canal în localităţile aparţinătoare oraşului.

Credem că acest proiect este de o mare importanţă pentru cele două regiuni. Oraşul Kikinda a avut o experienţă neplăcută privind inundaţiile şi de aceea ne-am propus să investim în acest domeniu. Vom achiziţiona şi noi utilaje specifice de intervenţie şi ne dorim să realizăm un canal de 50 de km în satul Rusko Selo. În acest mod vom contribui la prevenirea inundaţiilor şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii în Kikinda”, a declarat Stanislav Vujcic, consilierul primarului din Kikinda, Serbia.

Proiectul transfrontalier, un ajutor şi pentru ISU

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin apreciază faptul că, prin acest proiect, va fi modernizat sistemul de alarmare la nivelul oraşului.

Este un proiect foarte bun, prin care serviciul voluntar vine în sprijinul instituţiei noastre prin dotarea respectivă. Important este că se va moderniza acest sistem de înştiinţare-alarmare care mai suferă anumite probleme în momentul de faţă. Aceste autospeciale de intervenţie vor fi de mare folos atunci când vor apărea situaţiile de urgenţă, produse de inundaţii”, a precizat Titus Susan, şeful ISU Caraş-Severin.

Potrivit autorităţilor reşiţene, se va face şi o strategie comună pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă în 400 de exemplare, pentru ambele oraşe, schimburi de experienţă privind serviciul de urgenţă şi tot ceea ce presupune vizavi de acţiunile de promovare a proiectului. Valoarea acestuia este de aproximativ un milion de euro, din care peste 12.000 de euro aparţin municipiului Reşiţa, iar aproape 61.000 îi revin oraşului Kikinda.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/