Ucrainean cercetat pentru contrabandă cu… erbicid

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 670 de recipiente cu substanțe periculoase, posibil contrafăcute, în valoare de aproximativ 270.000 de lei și un autoturism au fost indisponibilizate de polițiștii cărășeni.

Polițiști din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, în baza planului comun de acțiune cu Garda de Mediu, au depistat pe str. Timișoarei din Reșița un autoturism condus de un cetățean ucrainean, cu domiciliu temporar în municipiul Suceava. În urma verificărilor efectuate și controlului autovehiculului, în interiorul acestuia au fost depistate 676 de recipiente de diferite dimensiuni conținând erbicide și insecticide, substanțe periculoase provenite din Ucraina. Conducătorul auto a declarat faptul că a primit aceste substanțe în cursul zilei de 12.03.2018, în municipiul Suceava, de la o persoană care i-a oferit suma de 500 de euro pentru a le transporta în localitatea Oravița.

„În cauză au fost întocmite acte procedurale și a fost dispusă începerea urmăririi penale față de conducătorul auto pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, respectiv producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării, urmând a fi continuate cercetările de către lucrători ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița”, spune comisarul-șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cele 676 de recipiente identificate, precum și autoturismul folosit la transportarea acestora au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Valoarea prejudiciului estimat este de 270.000 de lei.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/