Cel mai tare serviciu aerian SMURD

Aleșii județeni au aprobat astăzi rectificarea bugetului cu o sumă importantă de bani. Aceasta a venit după ce forul a primit banii alocați pentru lucrările la Drumul Județean Văliug-Slatina Timiș. În cadrul aceluiași plen, consilierii au dat startul demersurilor pentru amenajarea stației SMURD de la Caransebeș.

Cea mai mare sumă de bani care a ajuns în județ este pentru decontarea lucrării europene de la drumul județean, și turistic în același timp, în valoare de 12.600.000 de lei. După ce în Caraș-Severin nu a mai ajuns niciun leu pentru amplul proces de reabilitare, acum banii cu venit cu destinație exactă. Sume importante au ajuns și la școlile speciale.

„Practic, reușim să plătim acum drumul Slatina Timiș-Văliug, după ce 4 luni nu am primit niciun ban de la Bruxelles. În sfârșit au fost deblocate aceste fonduri, ceea ce înseamnă că și la nivel european există probleme cu finanțarea. Am decis că vom deschide drumul spre Muntele Mic, după ce am efectuat o serie de lucrări pe acest tronson pentru consolidarea și securizarea traficului”, a declarat astăzi președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

Cel mai tare SMURD
În cadrul aceleiași ședințe, aleșii județeni au aprobat și transferul unei părți din suprafața Aeroportului Caransebeș în administrarea Ministerului de Interne pentru începerea amenajării stației SMURD în Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Un elicopter va fi în permanență în poziția de a transporta bolnavii și pe toți cei care au nevoie de asistență medicală. Din 9 ianuarie, vom da o parte din aeroport pentru a amenaja acolo o unitate cu caracter militar pentru ajutorarea bolnavilor, o unitate mult mai importantă ca și dotări decât cea care există în acest moment în Arad”, a adăugat liderul de la Palatul Administrativ.

Ședința de astăzi a început într-un ton optimist, cu o suită de colinde aduse de corul Protopopiatului Reșița. Și încheierea a avut un ton similar, întrucât aleșii au fost colindați de un grup de studenți de la Conservatorul din Timișoara.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638821623935″]

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/