Să rămâi zilnic trăsnit

Un scandal monstru e pe cale să izbucnească, dacă n-a izbucnit deja. Este vorba de fratele preşedintelui, subiect al unui şantaj din partea membrilor familiei lui Bercea Mondialu, cumătrul lui Mircea Băsescu, care le-a botezat un copil. Şantajiştii, prin ginerele lui Bercea Mondialu, susţin că i-ar fi dat lui Mircea Băsescu vreo şapte sute de mii de euro, din care trei sute de mii au ajuns la Băsescu Traian. Să te ia durerea de gâlci! Se pare că există şi probe în legătură cu asta, nişte înregistrări cu telefonul mobil. Care telefon mobil chiar există şi care ar încurca teribil întreaga poveste. Aşa se întâmplă dacă te bagi în lături. Ţigănia are legile ei şi se poate întâmpla să devină totul o ţigănie. Deci, şantaj la naş. Vă reamintim că Băsescu Mircea a botezat copilul ginerelui lui Bercea, aflat în puşcărie pentru tentativă de omor. E greu de priceput de ce s-a băgat în povestea asta fratele preşedintelui. Ce l-a mânat pe el în luptă? Dorinţa de notorietate? De obţinere a unor voturi pentru Băsescu Traian? Relaţii de afaceri? Mi-e greu să cred. În tot cazul, Mircea Băsescu a devenit naşul unui copil din familia interlopului Bercea Mondialu, renumit pentru numeroasele sale încălcări ale legii. Ce să mai credem? Că lucrurile sunt mai complicate decât par? Instituţia prezidenţială dă un comunicat prin care ni se spune că nimic din toată chestia asta nu este adevărat, doar şantajul în sine. Nu există probe, nu există înregistrări, vinovaţii au fost reţinuţi. Şi-atunci, unde este adevărul? La mijloc? La mijlocul cui? Bercea este tot în puşcărie, iar naşul nu vrea să dea banii înapoi. Cel puţin asta susţine ginerele lui Bercea. Mai departe, e treaba procurorilor să investigheze şi să afle adevărul. Iar vinovaţii să fie traşi la răspundere. Nu este acceptabil să fii victima unor şantajişti. Chiar dacă provin din familia lui Bercea Mondialu. Să constatăm că perioada de graţie instituită de Băsescu pe perioada campaniei electorale, perioadă în care DNA-ul trebuia s-o lase mai moale cu dosarele demnitarilor, s-a încheiat. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Uioreanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de corupţie, între care mita se regăseşte la loc de cinste. De la PDL îl regăsim în centrul unui scandal pe domnul Popoviciu, foarte vocal pe la televizor, ca şi pe domnul Popescu, deputatul găinar. Aşa că, atenţie! Să nu uităm de PMP. Acest partid are alte probleme. Vrea să-şi facă un viitor de unul singur. Cu domnul Boc în frunte, pentru preşedinţie. Madam Udrea va trebui să stea mai la fundeni. Că nici PDL, nici PNL nu vor s-o mai bage în seamă. Aşteptăm Congresul PMP, de la începutul lui iunie.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/