Reacție în ceasul al 12-lea

Iureșul procurorilor de la DNA din ultimele luni a ajuns și în Caraș-Severin. După câteva arestări și condamnări de fațadă, primari, consilieri sau oameni de afaceri nu prea importanți, s-a ajuns și la Consiliul Județean Caraș-Severin. A picat în plasa procurorilor vicepreședintele Consiliului Județean, Ionesie Ghiorghioni. În sarcină i s-a pus o luare de mită pentru atribuirea unor contracte de deszăpezire. I s-a organizat un flagrant și omul a căzut în capcană. Banii primiți, ochiul dracului, se aflau între paginile unei reviste sau ale unei cărți. Cam asta a fost tot. Nimic spectaculos. Dar este pentru prima dată? Procurorii sunt chemați să rezolve chestia asta. În tot cazul, dacă avem de-a face cu o practică, este destul de grav. Atât pentru Ionesie Ghiorghioni, cât și pentru imaginea Consiliului Județean Caraș-Severin. Nu este mare lucru, dar trebuie cercetat cu atenție. Principiul trebuie să fie „indicii temeinice″ și nu „suspiciuni rezonabile″. Așa cum au fost trecute prin Senat modificările la Codul penal. Dar dacă flagrantul a reușit, ce să mai zici, nea Ionesie? Regret că s-a întâmplat așa, județul nostru părea curat. Se știe ce se întâmplă în țara noastră. Și atunci mă întreb cum dracu nu te potolești, să-ți protejezi sănătatea, imaginea ta și cea a instituției în care lucrezi? Trebuie să fii diliu și încercat de o lăcomie fără margini. Altfel nu pot să-mi explic. Ghiorghioni e cunoscut ca un om serios, cu mare vechime și experiență, care nu putea fi tentat ușor. Deși suma găsită pe biroul său, 200 de milioane de lei, nu era de colea. Ionesie Ghiorghioni a fost acuzat deja pentru două fapte de corupție. Nu mai e nimic de zis. Adică, naiba știe? Iohannis pierde astfel un nou liberal. Să ia aminte ceilalți! Dacă vor. Dacă nu, nu. În sfârșit, Codul Silvic a fost supus dezbaterii parlamentarilor. Exploatarea pădurilor la noi ajunsese o jale. Pădurile erau tăiate fără discernământ și fără jenă. Firme străine uriașe dețineau monopolul. Mii de angajați lucrau în această industrie. A început deja scandalul că Guvernul, prin noul Cod Silvic, a impus niște reguli. O firmă austriacă, de exemplu, face gât. Dacă noi am merge în Austria și le-am lăsa munții goi, ce ar spune? Doar că la ei asta nu este permis. La alții, praf și pulbere, invocând norme europene. Așa să fie? Sau o fi o formă de șantaj? Sper că vom ști să reacționăm.