Primul concurs de schi din România dedicat copiilor cu probleme speciale și persoanelor cu dizabilități va avea loc pe Muntele Mic.
Potrivit principalului organizator Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem, după trei ediții de tabără de schi, participanții vor încerca o nouă provocare.
„Ne-am propus o nouă abordare, de această dată împreună cu cei de la Freemotion Romania vom organiza Cupa Zâmbete pe Schiuri. Ideea ne-a venit pe ultima sută de metri, iar pentru realizarea acestui concurs vom avea nevoie de susținerea a foarte multor persoane binevoitoare, sponsori, parteneri sau voluntari. Și asta pentru că la acest concurs vor fi prezenți minim 15 concurenți și va trebui asigurată cazarea concurenților, a organizatorilor și a voluntarilor precum și cheltuielile de logistica. De asemenea, va fi necesară asigurarea unui fond pentru premierea tuturor concurenților”, ne-a menționat Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem.
Până la concursul care va avea loc la începutul lunii viitoare, se va desfășura a IV-ediție a taberei pentru copii cu nevoi speciale „Zâmbete pe schiuri IV”, începând de luni, 19 februarie. De acest eveniment se vor bucura, din nou, copiii și părinții din cadrul Centrului de Resurse și Asistență Educațională „Speranța” din Timișoara, APCA Asociație de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism din Galați și Asociației „Mâini Tămăduitoare” din Timișoara.
Evenimentul de tip tabără se adresează copiilor cu dizabilități psihice, precum: sindrom Down, autism, retard mintal, ADHD, tulburări socio-emoționale. De acest program vor beneficia aproximativ 150 de persoane, copii, părinți, bunici și frați, ne precizează Ciprian Gaica.
„Durata acestei ediții va fi de 15 zile, fiecare asociație beneficiind de 5 zile. Pe lângă zâmbetele pe schiuri, pe care noi încercăm să le oferim, ei vor mai avea parte și de drumeții, săniuș, jocuri motrice, seri tematice, ateliere de creație și multe alte activități, prin care cei cărora le e dedicata campania pot să creeze noi legături cu cei din jurul lor și să le întărească pe cele deja existente. Micii schiori îi vor avea ca invitați speciali pe nelipsiții barmani de la Pro Bar Shaker și echipa Salvamont împreuna cu câinele de salvare Montana, aceștia din urmă asigurând suportul necesar pe întreg parcursul campaniei, implicându-se direct în activitățile cu specific sportiv și făcându-le astfel mai plăcute și mai creative. Cu mult noroc, cu voluntari care au același suflet nobil, cu ajutorul sponsorilor și al susținătorilor, am reușit să facem trei ediții pline de zâmbete. Cu o echipă și mai complexă, dorim să aducem și mai multe zâmbete pe fețele copiilor și, în același timp, fericire în sufletul părinților care se vor bucura de ediția a IV-a a Taberei si Cupei “Zâmbete pe schiuri” din 2018, singura din țară la ora actuală”, a mai adăugat președintele Asociației Muntele Mic Extrem, Ciprian Gaica.