UPDATE/PERCHEZIȚII. Ofițerii DGA au descins la Primăria Băile Herculane. Află acuzațiile oficiale!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În această dimineață, primăria orașului-stațiune a fost luată cu asalt de mascați. Aceștia ar viza mai multe fapte de corupție.

După o perioadă de liniște în sectorul „primării”, ofițerii DGA au descins în urmă cu puțin timp la Băile Herculane. Deocamdată nu se cunosc persoanele vizate sau dacă ar fi vorba în această cauză despre edilul-șef al orașului, Nicușor Vasilescu.

În oraș se derulează în această perioadă ample lucrări de investiții, fie cu bani guvernamentali, fie europeni, localitatea fiind transformată într-un adevărat șantier.

consiliul local baile herculane

Reamintim însă că în Caraș-Severin mai mulți primari s-au ales cu condamnare din partea instanței pentru actele de corupție sau pentru abuzurile pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care au fost mandatați de oameni să îi reprezinte.

Problema însă e că mulți dintre aceștia încă se află la cârma instituțiilor.

UPDATE 1 – Acuze grave la Băile Herculane!

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene  Anticorupţie Caraş-Severin şi Mehedinţi, cu sprijinul Jandarmeriei  Române – IJJ Caraş-Severin, au efectuat un număr de 10 percheziţii domiciliare la sediul Primăriei Băile Herculane, precum şi la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Caraş-Severin şi a municipiului Bucureşti.

În capitală ar fi vizat omul de afaceri Valeriu Verbițchi, care deține mai multe proprietăți în Băile Heculane. Pe lista bunurilor în posesia cărora a intrat se regăsesc Baia Neptun, Cazionul, dar și altele. Acesta a făcut în ultima vreme mai multe schimburi de teren cu administrația publică locală.

Totodată, vor fi puse în executare un număr de 4 mandate de aducere pentru persoanele suspecte.

Activităţile de urmărire penală se efectuează într-un dosar deschis în anul 2014 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. În cauză s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

În fapt, există indicii că angajaţi ai Primăriei Băile Herculane au înstrăinat fără respectarea prevederilor legale la preţuri subevaluate mai multe imobile aparţinând oraşului Băile Herculane.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 „În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal, care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Public.

UPDATE 2 – Aleșii locali, duși la audieri!

consilieri locali baile herculane

Perchezițiile se apropie de final în Primăria Băile Herculane. Mai mulți consilieri locali și funcționari ai administrației publice locale se află deja în drum spre Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, unde urmează să fie audiați. Tot aici va ajunge și primarul Nicușor Vasilescu.

UPDATE 3 – O parte dintre persoanele vizate de ancheta procurorilor au ajuns la sediul Parchetului. Aceștia au venit cu mașinile personale. Nu li s-a adus încă la cunoștință calitatea pe care o au în acest dosar, însă este o premieră pentru Caraș-Severin faptul că pentru deciziile luate în plen sunt trași la răspundere și consilierii. Aceștia au refuzat să stea de vorbă cu reporterii Express de Banat și când au văzut că sunt fotografiați au intrat imediat în incinta instituției în care urmează să fie audiați.

Primarul Nicușor Vasilescu n-a ajuns încă la Caransebeș pentru a răspunde întrebărilor anchetatorilor.

UPDATE 4 – Ora 16.50

În urmă cu puțin timp, la Parchet a ajuns și primarul orașului Băile Herculane, Nicușor Vasilescu. Acesta a declarat pentru Express de Banat că a acționat doar în slujba cetățeanului și că nu are nicio temere vizavi de ancheta organelor de cercetare penală.

VEZI AICI declarația edilului-șef!

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. silviu says:

    Problema însă, e că mulți dintre aceștia încă se află la cârma instituțiilor- la Resita cand vine DNA-ul?? Dupa ce nu mai ramane nimic?

  2. om din Herculane says:

    acest paduche jegos,trebuie tras in teapa la cata delasare si dispret are fata de orasul nostru si locuitorii lui. o omida profitoare care trebuie mazilit la cat de corupt este.

  3. Mishulainen says:

    Nai cu cine. Niste penali!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/