Maidanezii umblă nestingheriți pe străzile din Caransebeș! Primăria lucrează la padocul închis de DSV Caraș-Severin

Recent, padocul de câini din municipiul Caransebeș a fost închis în urma unui control al angajaților Direcției Sanitar Veterinare Caraș-Severin. Potrivit city managerului Primăriei Caransebeș, Andrei Ungur, administrația publică locală va trebui să găsească fondurile necesare pentru realizarea unui adăpost pentru câinii comunitari care să corespundă standardelor europene.

Primăria Caransebeș a primit în urma controlului anumite măsuri pentru acreditarea padocului și în acest moment se lucrează la măsurile respective, dă asigurări city managerul Andrei Ungur:

„Aceste măsuri se referă la spațiul care trebuie să fie conform cerințelor Uniunii Europene, va trebui amenajată o sală pentru operații și sterilizări. Noi în momentul acesta avem un contract de colaborare cu un medic veterinar și cu o firmă care să ridice leșurile, dar nu este suficient”, a menționat Andrei Ungur, care a specificat că nu poate furniza încă o dată de finalizare a acestor măsuri, mai ales că investiția este mare:

„Este vorba de timp și investiția cu siguranță va fi peste 100.000 de lei, bani care nu au fost cuprinși în bugetul din acest an”, a mai specificat Andrei Ungur.

City managerul a mai spus că nu s-a reușit nicio colaborare cu un ONG care să se ocupe de problema câinilor maidanezi, însă acreditarea spațiului este un lucru costisitor, dând exemplul administrației de la Oțelu Roșu, care deși are o colaborare cu o asociație non-profit pentru padocul de câini, nici acel spațiu care se află într-o stare mult mai bună decât cel de la Caransebeș, fiind unul nou, nu a primit încă acreditarea.

„Cum plângeri de la cetățeni sunt tot timpul, noi încercăm să-i ridicăm de pe străzi, să-i ducem la sterilizat, li se administrează un cip, dar nu putem să-i ținem deocamdată. Va trebui să finalizăm acest spațiu”, a mai adăugat city managerul Andrei Ungur.