Mai instruim şi noi ceva, undeva, pe cineva?

La Băile Herculane se desfăşoară în aceste zile instruirea anuală cu edilii din Caraş-Severin, axată pe noutăţile legislative cu implicaţii în administraţia publică locală. Momentul este marcat însă de numeroase incertitudini… şi scaune goale.

Lucrările au fost deschise, miercuri, de prefectul Florenţa Albu şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, în prezenţa unor primari, secretari şi contabili din unităţile administrativ-teritoriale cărăşene.

„Organizată pe parcursul a două zile, 26 şi respectiv 27 aprilie, instruirea are înscrise teme extrem de importante pentru edilii din Caraş-Severin, pornind de la noutăţile legislative din domeniul urbanism, cadastral, fiscal sau resurse umane şi continuând cu măsurile privind investiţiile în drumurile judeţene sau cele legate de implementarea sistemului integrat de management al deşeurilor“, informează Silviu Hurduzeu.

Bănuim că „noutăţile legislative“ la care face referire preşedintele CJ sunt cele deja în vigoare, nu viitoarele noutăţi legislative. Care sunt atât de impredictibile încât nici măcar şeful de partid al lui Hurduzeu, Liviu Dragnea, nu pare a şti cu exactitate ce mai are de gând să schimbe majoritatea PSD-ALDE în legislaţia românească.