Limuzinele Mike Security, în toată Reșița! Pentru protecție și evitarea sechestrului asigurator!

Este de notorietate faptul că Viorel Pistol, creierul firmei de pază și protecție Mike Security Group, a împărțit mașini scumpe mai multor funcționari publici și oameni cu influență, care dețin anumite funcții în municipiu. Procurorii DIICOT și DGA au descoperit motivele!

Lucian Voina, viceprimarul Reșiței, a fost văzut în ultima vreme la volanul unor mașini foarte scumpe, de multe zeci de mii de euro, aparținând lui Viorel Pistol sau firmelor acestuia. Comisarul-șef Lilică Oncică, adjunct al șefului Poliției Municipiului Reșița, a condus și el un bolid, se pare, primit cu titlu de mașină de serviciu de către soția sa, care lucrează la firma aceluiași Pistol. Camelia Chivu, șefa Biroului Juridic al Fiscului din Caraș-Severin, s-a bucurat și ea de generozitatea lui Pistol. În cazul acesteia, e clar și motivul, Express de Banat scriind despre implicarea ei în afacerile penale ale firmei Mike Security. Și verificările sunt doar la început, pentru că, potrivit primelor informații, numărul celor care au primit mașini de la Viorel Pistol e mult mai mare.

„În atingerea scopului evazionist al SC Mike Security Group SRL, în vederea sustragerii de la punerea în executare a unor măsuri asiguratorii, dar şi în scopul ca SC Mike Security Group SRL să nu deţină active şi astfel să poată fi executată silit în baza unor decizii de impunere, inculpatul Viorel Pistol a transferat autoturismele folosite în realizarea obiectului de activitate al SC Mike Security Group SRL pe numele unor terţe persoane, persoane de încredere, rude sau chiar angajaţi. De asemenea, pentru a beneficia de o bună colaborare (sprijinul efectiv pe care aceştia îl asigură în activitatea infracţională) cu anumiţi funcţionari publici, Pistol a pus la dispoziţia acestora autoturisme, ai căror proprietari figurează ca fiind angajaţi ai acestuia sau chiar firma pentru care a pus la cale întregul mecanism infracţional, respectiv SC Mike Security Group SRL”, au reținut procurorii.

Practic, Pistol înstrăina mașinile Mike Security Group în două scopuri. Personajelor cu influență pentru a se bucura de protecție, iar propriilor angajați și prietenilor pentru a evita sechestrul asigurator pe care firma risca să-l suporte în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Viceprimarul Voina susține că în cazul său nu e vorba nici de una, nici de alta, ci de o relaţie de prietenie veche de 15 ani pe care o are cu Viorel Pistol. „Vă daţi seama că dacă aş fi fost implicat cu ceva, cum l-au luat pe prefect, m-ar fi luat şi pe mine”, a explicat Voina.

Procurorii au atașat dosarului cauzei o stenogramă în care apare numele viceprimarului Reșiței, însă acesta din urmă susține că e doar o interpretare nepotrivită. În dialogul dintre Camelia Chivu și angajata lui Pistol, Mihaela Constantin, jurista Fiscului se plânge că autoturismul primit de la Pistol, un Renault Capture, s-a defectat și a trebuit dus în service. Mihaela Constantin îi transmite însă faptul că Pistol a luat hotărârea de a-i pune la dispoziţie un alt autoturism, un „Peugeot”, iar Camelia Chivu i-a transmis că a vorbit deja cu Lucian Voina şi că acesta i-a promis că i-o va da, pentru că oricum stă degeaba în parcare.

CHIVU CAMELIA FELICIA: Auzi MIHA, numai atâta o să te rog, că io săptămâna viitoare în 15 e ruga, poate-mi fac ăştia dracu aia până când… că na…

CONSTANTIN MIHAELA: Dacă nu, uite am rezolvat, am discutat o să ai maşină un peugeot super p…., hă!

CHIVU CAMELIA FELICIA: Păi mi-o zis LUCI că dacă vreau îmi dă…

CONSTANTIN MIHAELA: Ăhă, da. Păi…

gif card de energie dacus 1000x100

CHIVU CAMELIA FELICIA:…  c-o fost pus de…

CONSTANTIN MIHAELA: … făcusem nişte…

CHIVU CAMELIA FELICIA: Şi-aşa stă în parcare o zis ştii? Şi atunci nu vreau nici să, acuma să sar coarda, ce naiba las că nu mi-s prinţesă ştii numa’ că na e naşpa ai văzut că na mai trebe du-te-n colo, colo, colo şi ai văzut ce rău îi cum n-am maşină! Ieri o trebuit iară să-mi dau maşina că i-o trebuit lui maşina şi am fost aşa am stat până m-o cules din centru, ştii dracu să tot dai banii pe taxi, că îi scump ca dracu taxi ăsta…

CONSTANTIN MIHAELA: Păi, păi da.

CHIVU CAMELIA FELICIA:… să tot mâni, să tot… ştii?

CONSTANTIN MIHAELA: Lasă că… sună-mă să-mi spui dacă…

CHIVU CAMELIA FELICIA: Hai că te sun, te sun.(…)”.

Voina a mai explicat că în discuţia respectivă ar fi vorba despre un autoturism proprietate personală pe care era dispus să i-l împrumute Cameliei Chivu. Numai că, reţin procurorii, dacă ar fi fost vorba despre un târg personal, de unde să fi ştiut Mihaela Constantin, mâna dreaptă a lui Viorel Pistol-Ivan, despre ce face Lucian Voina cu parcul auto personal?! Pentru ca totul să fie lămurit, procurorii DIICOT au cerut Direcţiei de Înmatriculări şi Eliberări Permise Auto din Caraş-Severin şi Timiş, dar şi mai multor primării, un istoric al tuturor autoturismelor cumpărate sau vândute de Lucian Voina, dar și de alte persoane care au condus mașinile lui Viorel Pistol și ale firmelor acestuia.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/