Liberalul Ioan Cojocariu o dă pe inteligenţă! „În măsura în care sunt oameni inteligenți puși în aceste funcții!“

Întrebat cum de circul din Consiliul Local Caransebeș nu este observat și în Consiliul Județean Caraș-Severin, deși proporțiile culorilor politice sunt relativ asemănătoare, consilierul județean PNL Ioan Cojocariu, care a participat în calitate de observator la ședința Consiliului Local Caransebeș, a declarat că totul ține de modul de abordare și de negocierile duse înainte de ședință.

Multe din chestiunile expuse în ședință se pot face printr-o negociere directă înainte de ședință, la care să participe un reprezentant din rândul consilierilor PNL și unul de la PSD, spune Cojocariu, care dă exemplul Consiliului Județean.

„Se face această negociere între fruntașii partidelor. Au fost și la noi asemenea situații, până s-a înțeles și de către putere și de către opoziție că lucrurile sunt mai simple și nu sunt inventate de noi, însă trebuie doar aplicate. Se pot negocia, în măsura în care sunt oameni inteligenți puși în aceste funcții, pentru că dacă ai plecat cu NU de la început este greu să porți discuții”, spune Ioan Cojocariu, care consideră că Primăria Caransebeș ar trebui să ceară grupurilor PNL și PSD câte un lider care să discute înainte de ședință proiectele de hotărâri.

„Se pot discuta și se poate negocia, eventual Primăria să fie prezentă prin primar sau viceprimar și propunerile care vin să fie făcute înainte de ședință, pentru ca să nu mai piardă în ședință ore bune de discuții contradictorii. Se face o înțelegere între ei și se știe dinainte ceea ce va fi, și trec proiectele, și este mai simplu, mai economic și mai puțină bășcălie în Consiliu”, a mai adăugat Ioan Cojocariu, care a mai menționat că este convins că aleșii locali au învățat despre blocadă.

Întrebat şi el, primarul Felix Borcean a menționat în conferința de presă că a avut aceeași propunere strict pe problema parcărilor.

„Proiectul de hotărâre privind tariful pentru parcările din oraș, iată, nu-și găsește soluția. A durat circa o oră în Consiliul Local acest proiect, care nu a trecut până la urmă, cel mai discutabil și discutat punct de pe ordinea de zi din istoria ședințelor de Consiliu la care eu am luat parte. Și am propus același lucru, dar în Consiliul Județean s-a ajuns tot după astfel de dispute la o concordie anterioară ședințelor de Consiliu Județean. O discuție cred că este benefică, pentru a nu ne mai expune unui spectacol, pe alocuri cu accente comice, care nu ne fac cinste în calitate de aleși locali”, a precizat edilul Caransebeșului, Felix Borcean, care a mai adăugat că el a fost deschis tuturor discuțiilor, însă opacitatea a venit din partea PSD, inclusiv acele discuții perpetuate după ședințele de Consiliu nu au fost agreate de grupul PSD.