Învinşi şi învingători

Săptămâna asta a început furtunos şi dureros. Pentru unii însă, chiar fericit. Fericiţii sunt cei opt din Dosarul Transferurilor. Lumea cam aştepta să îngroaşe rândurile puşcăriaşilor, înainte de a se răci complet locul lăsat liber de Adrian Năstase. Dar, surpriză, vreme de şapte ani, procurorii n-au fost în stare să facă un dosar beton, nici măcar n-au cerut o expertiză contabilă, deşi era vorba de un dosar economic. Drept urmare, judecătorii au anulat condamnările anterioare şi au trimis dosarul spre rejudecare. Aşa că, alţi bani, altă distracţie. Încă pe-atât şi faptele se prescriu. Ei, şi? După pleaşca asta a mai urmat o sentinţă, privindu-l, de data asta, pe Gigi Becali, alt baştan din fotbal. Dosarul, cel cu schimb de terenuri dintre Gigi Becali şi Ministerul Apărării. În primă instanţă, Becali şi cei doi foşti şefi ai Armatei, achitaţi. Nici nu se punea problema să nu se dea iarăşi o achitare. Dar, surpriză. Becali şi ceilalţi sunt condamnaţi la câte doi ani şi, pentru că mai avea o condamnare de trei ani în alt dosar, este trimis la puşcărie, unde va executa pedeapsa cea mai mare, respectiv cea de trei ani. Va face chiar trei ani bătuţi pe muchie? Nu. Dacă intră în vigoare noul Cod de procedură penală, după un an şi jumătate poate fi eliberat condiţionat. Deci, nu e dracu chiar atât de negru. Mai ales că acum are televizor, poate juca tenis de masă, se poate plimba la aer şi poate avea discuţii filozofice cu cei doi colonei, cazaţi cu el în aceeaşi celulă. Săptămâna a început însă nasol de tot pentru Băsescu Traian, care a fost pus şi va mai fi pus în situaţii  neplăcute. De exemplu, Becali l-a anunţat că-i va face o cerere de graţiere. Cum o va aborda? Greu de spus. Oricum o va soluţiona, va avea parte de multe vorbe-n colţuri şi rotunde. Iar pe de altă parte, după cum se ştie, Preşedinţia a făcut propriul proiect de modificare a Constituţiei, depus deja la Parlament.În viziunea sa, noua Constituţie trebuie să prevadă o singură cameră şi 300 de parlamentari. Proiectul a fost însă respins ieri de Camera Deputaţilor şi nu va avea nicio şansă să treacă nici la Senat. Proiectul lui Băsescu mai conţinea câteva şmecherii. Să nu mai poată poporul să-l demită pe preşedinte, iar dacă acest lucru nu reuşeşte, Parlamentul să fie demis. În final, am şi eu două întrebări. Unu: Pentru cine va lăsa locul liber după eliberare Becali şi doi: Până la urmă, ce infracţiune a comis Gigi Becali? Ce faptă l-a trimis în pârnaie?