Hidoşenia unor nebuni

Un accident înfiorător de maşină s-a petrecut prin munţii Republicii Muntenegru, în care un autocar cu turişti români s-a prăbuşit de la 40 de metri înălţime. 19 victime, dintre care 18 români. Incredibil! Cică şoferul mergea cu oarece viteză, pe o porţiune deosebit de periculoasă, pe care, de-a lungul anilor, s-au înregistrat peste o mie de morţi. A pierdut controlul volanului, a rupt parapetul şi a urmat prăbuşirea în prăpastie. Vă imaginaţi ce au simţit oamenii ăia prinşi în capcana autocarului, fără nicio posibilitate de scăpare. Muntenegrenii au început, spre cinstea lor, imediat acţiunile de salvare. Autorităţi, salvări, grupe de alpinişti, voluntari numeroşi pentru donare de sânge, o mobilizare extraordinară. Spitale pregătite. O parte din victime la reanimare, alţii prin saloane, se face tot ce este posibil pentru salvarea accidentaţilor. De cealaltă parte, de partea românească, am auzit regretele preşedintelui Băsescu şi ale primului-ministru. Ministrul Apărării Naţionale a pregătit două avioane care să aducă în ţară răniţii transportabili, ministrul secretar de stat de la Sănătate, Raed Arafat, s-a deplasat şi el la faţa locului, lucrurile s-au mişcat oarecum. Oricât de nesimţitor ai fi, nu poţi rămâne nepăsător în faţa unei asemenea tragedii. În care vinovatul aproape că nu mai contează. Altceva vreau să dezvolt însă aici. Un lucru care mă scoate din minţi şi mă umple de nervi. E vorba de atitudinea unor aşa-zişi ziarişti. Nu e prima dată când văd aşa ceva, şi eu, personal, i-aş da imediat afară. E vorba de adevăraţi profanatori de morminte, de scormonitori perverşi, care n-au plăcere mai mare decât să caute părinţii unei victime şi să o ia la întrebări stupide şi nemernice, având darul doar de a adânci şi mai mult durerea sfâşietoare a omului: Vă pare rău că a murit copilul dumneavoastră? Când aţi vorbit ultima dată cu el? Ce aţi vorbit? Îţi stă mintea în loc! Aş pune mâna pe un par şi i-aş cotonogi până le-aş rupe oasele şi parcă tot n-ar fi suficient pentru răul pe care l-au făcut. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi de astă dată. Am văzut o bătrână răvăşită de deznădejde, chinuită îngrozitor de o cretină de ziaristă. Goniţi-i pe ăştia, goniţi-i de la poartă, cu pietre. Am să vă apăr cât voi putea. Ba chiar vă mai dau şi eu o piatră.