Liderul Grupului PSD din Consiliul Local Caransebeș a provocat un grav accident rutier ca urmare a unui gest pe care nu și-l poate explica! S-a izbit frontal într-un autoturism care circula regulamentar!
Accidentul a avut loc la orele prânzului, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Caransebeș, după ce autoturismul condus de Bogdea a intrat pe contrasens. Din primele măsurători, nu viteza ar fi fost de vină pentru gestul politicianului. În urma impactului au rezultat patru victime, Bogdea, șoferul celeilalte mașini și doi pasageri din aceasta, între care un copil, un băiat de 13 ani. Toți cei patru răniți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Caransebeș, iar ulterior copilul, cu politraumatisme, unul ceva mai grav la femur, a fost transferat la un spital din Timișoara. Mama copilului a suferit un traumatism cervical și e investigată în amănunt la spitalul din Caransebeș. Gestul lui Florin Bogdea este cu atât mai surprinzător cu cât aparatul etilotest a confirmat că nu consumase băuturi alcoolice.
„Prin apel la 112 am fost anunțați, în jurul orei 14, că pe Strada Nicolae Bălcescu din Caransebeș s-a produs un accident de circulație. Un șofer de 41 de ani a intrat cu autoturismul în mod nejustificat pe contrasens unde a lovit un alt autoturism”, a precizat pentru expressdebanat.ro Adrian Jurjică, de la IPJ Caraș-Severin.
Florin Bogdea se află în afara oricărui pericol, dar medicii ar putea decide internarea lui din cauza unui traumatism la cap.
UPDATE, ora 18.30
„Din primele cercetări rezultă că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Caransebeș, care se afla la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre gară înspre centrul orașului, ar fi pătruns și ar fi rulat cu autovehiculul pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în care se mai aflau încă două persoane, o femeie de 41 de ani și un băiat de 13 ani, toți trei din Lugoj, județul Timiș. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, fiind înregistrate rezultate negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Poliția din Caraș-Severin printr-un comunicat de presă.