Fântânile stradale din comuna Berliște, prioritate pentru primarul Orăvicean

Administrația locală a comunei Berliște, reprezentată de Nicolae Orăvicean, noul primar ales în această vară, caută soluții în a rezolva problema apei nepotabile din fântânile de pe raza comunei.

Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște, și-a stabilit câteva priorități după preluarea mandatului de edil al comunei din Valea Carașului. Printre acestea se numără și problema fântânilor stradale, care au fost lăsate de izbeliște în ultimii ani. Pe lângă faptul că acestora li s-a degradat acoperișul și structura exterioară a amplasamentului, permițând precipitațiilor să ajungă în apa fântânilor, nici pereții acestora nu sunt într-o stare tocmai bună. Toate aceste cauze au dus la alterarea calității apei din fântânile stradale. Se știe că fântânile trebuie curățate periodic, în special toamna și primăvara, aspect neglijat de cei care au administrat comuna în mandatele anterioare.

Edilul intenționează, în primă fază, să identifice fântânile de pe raza comunei și să le refacă structura, păstrând arhitectura acestora din perioada interbelică. După refacerea lor, vor fi prelevate probe din fiecare fântână, pentru a se stabili gradul de contaminare a apei, urmând ca după analiza de laborator să fie tratată fiecare fântână. „Cred că problema apei potabile din fântânile stradale este o chestiune care privește toată zona noastră, a Văii Carașului. Cauzele pot fi multiple, de la lipsa igienizării lor și până la poluarea din ultimii ani. Intenționez, în perioada următoare, să identific toate fântânile din comună și să începem o igienizare și curățare a lor, pentru a le reda spre utilizare populației din comună, chiar și doar pentru apă menajeră. În localitățile Iam, Milcoveni și Berliște, problema apei potabile este rezolvată, în sensul că aici avem un proiect finalizat pentru alimentare cu apă și canal. Mai rămân satele Rusova-Nouă și Rusova-Veche, unde trebuie să găsim o soluție pentru a igieniza fântânile, pentru a deveni apa potabilă”, a precizat pentru Expres de Banat primarul Nicolae Orăvicean.