Directorul general Nicolae-Miu Ciobanu desfiinţează casieriile Aquacaraş din patru oraşe!

Nicolae-Miu Ciobanu, directorul general al Aquacaraş, a luat decizia desfiinţării casieriilor firmei din patru oraşe! Dar a făcut-o în aşa fel încât decizia sa pare lovită de nulitate!

Conducerea Aquacaraş a decis desfiinţarea, începând cu data de 12 februarie 2018, a casieriilor din oraşele Băile Herculane, Bocşa, Oraviţa și Oțelu Roșu! Informaţia ne-a fost comunicată azi de către Nicolae-Miu Ciobanu, directorul general al societăţii, şi face referire la Decizia nr. 10 din 30 ianuarie 2018.

Deoarece anunţul era incomplet, am căutat pe site-ul Aquacaraş Decizia nr. 10, să vedem dacă aceasta a fost adoptată ca şi alte decizii, de Consiliul de Administraţie. Nu am găsit-o, aşa că ne-am interesat pe alte căi şi am aflat că Decizia nr. 10/2018 a fost luată de către directorul general Ciobanu în 30 ianuarie, iar în 1 februarie acesta a adus-o la cunoştinţa membrilor Consliului de Administraţie!

Potrivit anunţului semnat de Nicolae-Miu Ciobanu, anunţ trimis redacţiei expressdebanat.ro şi aflat, totodată, pe site-ul aquacaras.ro, Decizia nr. 10 stipulează că „se vor închide actualele caserii ale Aquacaraş SA“ din cele patru oraşe. Cum caserii nu pot exista nicăieri, ci eventual casierii, ar însemna că Decizia nr. 10 este lipsită de obiect! Nu poţi închide sau, aşa cum scrie în textul Deciziei nr. 10, desfiinţa ceva ce nu există! Căci „caserie“ nu există nici în DEX, nici în terminologia juridico-economică pe care managerul Nicolae-Miu Ciobanu ar trebui s-o cunoască.

Unde se vor face plăţile

Dacă, totuşi, Ciobanu va desfiinţa şi casieriile, aşa cum bănuim că de fapt intenţiona să facă atunci când a adoptat Decizia nr. 10 privind caseriile, plata facturilor şi a înştiinţărilor de plată pentru serviciile de apă şi canalizare ar urma să se facă: „La Magazinele partenere «un-doi Centru de plăţi» din oraşele respective, fără comision; Prin debit-direct, pe baza unui acord încheiat cu banca – numai pentru agenţii economici, instituţii publice şi consumatorii casnici individuali; În numerar la ghişeele băncilor BRD şi Raiffeisen din oraşele respective“, a decis Nicolae-Miu Ciobanu.

Magazinele partenere „un-doi Centru de plăţi” sunt următoarele: în Băile Herculane: IREUPS SRL – str. Trandafirilor, nr. 46 şi Mary Girl SRL – str Zăvoiului, nr. 3; în Bocşa: Bacserv SRL – str. Republicii, nr. 46a; Ilie.E. Georgeta Î.I – str. Alexandru Sahis, nr. 18; Milan Avantaj Profesional SRL – str. 1 Decembrie 1918, nr. 47; Sirio Avantaj SRL – str. 13 Decembrie, nr. 7; Tolif Stevalis SRL – str. Mihai Gaşpar, nr. 21 şi Zira Shop SRL – str. Funicularului, nr. 93; în Oraviţa: Com Tass SRL – str. Cloşca, nr. 33 lângă BT Oravişa şi Cosmiflor Trade SRL – staţie CFR; în Oțelu Roșu: B.G. Nipan Forest SRL – str. Hațegului, nr. 22b și str. Revoluției, nr. 1; Budapesta Impex SRL – str. M. Eminescu,nr. 26a și Piața Agroalimentară 5; Dacos Ilisav Expert SRL – str. 22 Decembrie 1989, nr. 6, parter; GSM Center Phone SRL – str. Revoluției,nr. 173, parter.

„Toate taxele aferente Avizelor, Fişelor de abonat, Adeverinţelor de debit, debranşare/rebranşare şi toate Înştiinţările de plată emise înainte de 31 ianuarie 2018 pentru consumatorii din condominii se vor achita temporar la sediile Aquacaraş SA din oraşele respective. Înştiinţările de plată emise după data de 31 Ianuarie 2018 vor avea cod de bare şi vor putea fi achitate la Magazinele partenere «un-doi Centru de plăţi». Înştiinţările de plată fără cod de bare, emise înainte de termenul anunţat, se vor achita la sediile Aquacaraş SA din oraşele menţionate. Restul documentelor de plată (Avizele, Fişele de abonat, Adeverinţele de debit, taxe de debranşare / rebranşare,etc) vor putea fi achitate temporar numai la sediile Aquacaraş SA din oraşele amintite“, mai informează directorul general Nicolae-Miu Ciobanu.