Cum au înfruntat deportații iarna din 1954

Deportanții în Bărăgan retrăiesc și acum momentele pe care le-au petrecut în urmă cu 61 de ani. Iarna din acest an, de exemplu, le-a reamintit de anul 1954, atunci când casele lor făcute din pământ și acoperite cu trestie nici nu s-au mai văzut din cauza stratului de zăpadă gros de câțiva metri.

Anul 1954 a adus cea mai teribilă iarnă pentru România. Contextul politic al țării nu era unul dintre cele mai bune. Comuniștii îi tratau pe oameni ca pe niște animale, iar în urma transportului în Bărăgan, nu i-a mai interesat ce mănâncă oamenii, unde dorm, dacă le este cald sau dacă le este frig. „Crivăţul a întroienit toate casele acoperite cu trestie, iar părinţii noştri au ieşit pe acoperiş. Aşa au reuşit să facă tunel de la o casă la alta, aşa s-au salvat să nu moară înzăpeţiti. Cu rădăcile de la coceni am făcut focul. Părinţii au învățat de la basarabeni să îl facă, astfel încât să se încălzească o suprafață mai mare din casă, cu două camere”, își amintește Cornelia Fetea (foto), deportată în Bărăgan.

Femeia își amintește că din zăpada topită a băut apă, ca a stat în întuneric. „Aveam doar lampă cu petrol, iar mâncarea o făceam pe primus. Mai grav a fost când a început să se topească zăpada. Apa curgea prin acoperișul din trestie direct în paturile noatre. Se face mare tam tam pentru zăpada de acum, dar atunci noi nu am avut nimic. Crucea roşie nu a venit ca acum să ne ajute”, povestește femeia.

Secerați de frig
Cornelia Fetea își amintește că iarna lui 1954 a secerat mulți români în Bărăgan. Oamenii au murit pe capete din cauza frigului, din cauza foamei sau din cauza bolii, pentru că nu au putut primi ajutor. „Cei mai mulți au murit de inimă rea, au făcut infarct și gata, asta a fost tot”, spune Cornelia, care își amintește că una dintre persoanele care a murit în acea iarnă a fost și mama învățătoarei sale. „Noi nu am avut voie să ne însoțim morții la groapă. În satul Roseţi, acolo unde am fost eu deportată, morții erau îngropați într-o ladă. Pe sicriu, familia nu avea voie să scrie numele persoanei decedate. Erau trecute numai inițialele: PT, adică Paraschiva Toc”, își amintește femeia.