Cretini au fost, cretini sunt încă

Fac ce fac javrele astea de prin politică şi îşi dau arama pe faţă. Astăzi, miruitul cercetat penal, Varujan Vosganian. Care, mir a luat, usturoi n-a mâncat dar, gura îi pute rău. Vine individul şi ne trânteşte o constatare zoo-politico-economică: dacă mâncăm ouă de la găinile din curtea proprie, văduvim statul cu 50 de bani pe bucata de ou. Clar i se trage de la mir. A rămas săracul într-o ureche, de a putut să debiteze o asemenea inepţie. Altul, sindicalistul prof de mate şi ministru, are mari probleme cu gramatica limbii române. Drept pentru care a hotărât, deocamdată doar pentru el, să bage gramatica şi în liceu. Ce-i drept, Domnia Sa este exemplul clar că nu ajunge să buchiseşti gramatica doar până într-a opta. Revenind la ouă, mai era un premier, fost puşcăriaş şi sinucigaş ratat, care invita contestatarii acţiunilor sale penale să-i numere ouăle. Dacă află Vosganian, după numărătoare impune şi plata a 50 de bani pe ou numărat. Alt nemernic, un piţifelnic cu puţin peste un metru jumătate, uns şef peste autostrăzi, îi f…. pe români, declarând la un şpriţ că obiectivul lui de ministru este să-şi facă ceva milioane de euro, după care îşi bagă alea prin prostimea din România. Bineînţeles că doar cele impotente şi le putea băga, recte creierul. Mai avem? Mai avem! Condamnatul Dragnea se lasă pe mâna servitorului Ştefănescu şi se face de mirul lumii la ieşirea de la judecată. Trei, patru namile, din acelea cu ceafa groasă, tatuaj şi între jumate şi un kil de aur la gât, îi ţin la respect pe jurnaliştii ce „îl agresau” pe Dady. De agresat l-au agresat ei pe Mălin Bot. Un tip deosebit de periculos pentru şăfu. Dintr-un motiv evident, pe care teleolteanul ar fi trebuit să-l dibuie dacă, înafară de pământuri mai punea mâna şi pe vreo carte. Bot nu mai are ce pierde. L-au dat afară de peste tot, nu mai are şefi, este pe cont propriu. N-are copii neveste sau amante care să-i fie date afară de pe la companiile de stat. Greu de ucis, cum ar spune cinefilii. Dar, nu despre Mălin este vorba aici. Este vorba despre comportamentul şefului partidului de guvernământ. Repet, condamnat penal. Or mai fi exemple, dar mi s-a făcut lehamite.