Candidat la primărie, beat criță pe un drum european! A nenorocit doi tineri și a fugit! Totul a fost filmat! [VIDEO]

nicolae trebuian 1

Nu doar hoții și corupții dovediți au tupeul să le ceară cărășenilor votul în 5 iunie, la alegerile locale, ci și alți indivizi certați cu legile penale și ale bunului simț. Este și cazul lui Nicolae Trebuian, candidat pentru fotoliul de primar al comunei Luncavița!

Înainte să le ceară oamenilor din comună să-l înscăuneze edil-șef, funcție pentru candidează sub sigla Partidului Verde, Nicolae Trebuian a făcut-o lată. S-a îmbătat criță, chiar în prima zi de Paști, și, după ce a semănat teroare pe Drumul European 70, la volanul unui jeep înmatriculat în Anglia, a băgat doi tineri în spital. În stare destul de gravă! Grozăvia politicianului din satul Verendin, aparținător comunei Luncavița din Caraș-Severin, a fost filmată dintr-o altă mașină de o avocată care a sesizat faptul că jeepul din fața ei e condus de un șofer beat. Până să fie însă interceptat și oprit de Poliție, Trebuian a produs un groaznic accident. Și a fugit, fără vreo urmă de sentiment de vinovăție!

Candidatul pentru Primăria Luncavița a atras atenția imediat ce a urcat la volan, undeva pe raza localității. Avocata din spatele său a început să filmeze traseul sinusoidal al jeepului și a surprins chiar momentul în care Nicolae Trebuian a intrat pe E70. Încă de aici se vedea că aburii alcoolului i-au încețoșat serios și foarte periculos vederea și mintea. Politicianul a semnalizat că va vira la dreapta, spre Băile Herculane, așa cum se poate vedea pe filmare, dar a luat-o la stânga, spre Caransebeș. Cu greu a reușit să țină volanul în mână, SUV-ul trecând de mai multe ori peste linia continuă, razant de mașinile care veneau din sens opus. Chiar dacă Poliția a fost alertată, Trebuian a fost prins mult prea târziu. La un moment dat a pătruns atât de mult pe contrasens încât a forțat conducătorul unui BMW care venea din sens opus să intre violent într-un parapet, impactul fiind surprins în imagini video de șoferița care filma nebunia candidatului la primărie.

 

„La data de 1 mai, în jurul orei 16.53, a avut loc un accident rutier pe DN 6 (E 70), în afara localității Teregova. Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Luncavița, a condus un autoturism din direcția Teregova spre Armeniș, iar la km 421+460 m a pătruns pe contrasens, unde circula regulamentar un autoturism condus de către un bărbat de 45 de ani, din Reșița, care, pentru a evita impactul, a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet metalic, a revenit pe carosabil și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus (n.r. – autoturismul condus de avocata care filma mașina politicianului). În urma impactului, autoturismul condus de către bărbatul de 45 de ani a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. A rezultat rănirea gravă a două persoane, pasagere în autoturismul care s-a răsturnat, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat pentru expressdebanat.ro Cecilia Dăneț, reprezentanta IPJ Caraș-Severin.

A fugit!

Deși era imposibil să nu-și dea seama ce a provocat, Nicolae Trebuian nu a fost interesat nici măcar o clipă să știe dacă a omorât pe cineva, dacă sunt persoane rănite și dacă au nevoie de ajutor. Și-a continuat drumul bezmetic. Unii martori susțin că a fost prins de mașinile plecate în urmărirea sa și de către polițiști doar pentru că ar fi oprit la un moment dat să ia o prostituată de pe marginea drumului. Varianta oficială a poliției nu confirmă însă acest aspect. „Autoturismul condus de către bărbatul de 48 de ani, din Luncavița, nu a intrat în coliziune cu alt vehicul, însă nu a oprit la locul accidentului, continuându-și deplasarea până la DN 6, intersecție cu DC 24 Feneș, unde a fost oprit de organele de poliție. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a explicat Cecilia Dăneț.

Oase rupte, operații și luni de spitalizare

În mașina care a lovit parapetul, apoi autoturismul condus de avocata care a filmat totul și într-un final s-a rostogolit de patru sau cinci ori pe câmp se aflau trei persoane. Șoferul a scăpat fără răni deosebite, dar tinerii de pe bancheta din spate sunt și astăzi în spital. E vorba despre Alexandra Avram, de 24 de ani, și iubitul ei, Laurențiu Alexandru Gheju, de 23 de ani, ambii din Reșița. „Șoferul a fost adus după vreo două ore de polițiști. Era mort de beat, se vedea pe el. Spunea că nu a fost el șofer. Nu a dat niciun semn până acum, deși mă gândesc că s-a trezit din beție. Băiatul a fost operat, e ceva mai bine, probabil că va ieși din spital în zilele următoare. Fata însă, prietena lui, a suferit deja două operații. Ea e destul de grav. Are bazinul rupt, are piciorul rupt în trei locuri, plus o mulțime de alte fracturi. A nenorocit-o!”, a mărturisit pentru Express de Banat tatăl lui Laurențiu Alexandru Gheju.

Încă un caz scandalos petrecut pe șoselele județului, încă un caz scandalos care are în prim-plan un politician, încă un caz scandalos în urma căruia nu s-a luat nicio măsură preventivă! „Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, informează IPJ. Cu Nicolae Trebuian în libertate deplină! Iar cum în România orice e posibil, nu e exclus să zâmbească după 5 iunie din postura de edil-șef!

Îl interesează doar campania electorală!

În ciuda dovezilor și acuzațiilor polițiștilor, reacția lui Nicolae Trebuian este una halucinantă. „Discutând cu clientul meu, încă de săptămâna trecută, acesta mi-a spus că nu se face vinovat de producerea acelui accident, că nu a fost în stare de ebrietate, așa cum se spune, și că regretă cele întâmplate, cu toate că nu are nimic în comun cu acel accident. Deocamdată, beneficiază prezumția de nevinovăție și, cu siguranță, când se va lua o decizie definitivă în acest dosar putem vedea dacă este vinovat sau nu pentru producerea acelui nefericit accident rutier și dacă a fost sau nu în stare de ebrietate. El nu recunoaște că a condus mașina, se consideră nevinovat”, a declarat pentru expressdebanat.ro avocatul Cosmin Bolosin. Mai mult decât atât, infracțiunile reținute în sarcina sa și cei doi tineri de pe patul de spital nu-l pot împiedica pe Trebuian să-și vadă de campania electorală în care e angrenat. „Campania lui merge mai departe, el neavând nicio interdicție de a fi ales sau de a candida pe listele vreunui partid la alegerile locale!”, a confirmat avocatul său.