Avem confirmarea: prin vămile Vestului, țigările de contrabandă se trec cu TIR-ul!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O acțiune importantă a Serviciului de Acțiuni Speciale Arad din data de 20 octombrie vine să confirme cele relatate de către Express de Banat. Prin vămile din vestul țării contrabanda se face cu TIR-ul!

La data de 20 octombrie, polițiștii au depistat, pe D.N. 69, un autotren cu semiremorcă, staționat într-o parcare. În urma controlului încărcăturii autotrenului, polițiștii au descoperit 600 de baxuri care conțineau 6.000.000 de țigarete netimbrate.

„În cauză, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat investigaţii, în perioada februarie – octombrie a.c.. Țigările urmau a fi comercializate în partea de vest a ţării. Şoferul autotrenului, cetățean sârb, de 38 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cantitatea de țigarete, în valoare de aproximativ 3.000.000 de lei, precum și mijlocul de transport au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor”, spun polițiștii din Arad.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Aceștia mai susțineau că gruparea este monitorizată de mult și că țigările ar fi urmat să fie vândute inclusiv în județul Caraș-Severin. Polițiștii refuză să spună prin ce punct de trecere a frontierei a intrat TIR-ul cu țigarete, dar spun că este vorba despre frontiera cu Serbia. Prin ce vamă au intrat vom afla cel mai probabil destul de curând, după o nouă descindere a procurorilor și ofițerilor anticorupție.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/