Academia de handbal înființată în urmă cu trei ani de Adrian Petrea își dovedește utilitatea. În plină criză a echipei de seniori, noul președinte Mihai Rohozneanu apelează la propria pepinieră pentru completarea lotului înaintea startului returului. Ultimii plecați sunt Florin Dospinescu (foto) și Dușan Trifkovic.
Decizia vine pe fondul plecării mai multor jucători, ceea ce a dus la subțierea considerabilă a lotului de jucători. Astfel, media de vârstă a echipei este în acest moment destul de mică. „Avem doar opt seniori apți în momentul de față, dintre care doi portari, pentru meciul de sâmbătă, cu HC Odorhei. De aceea am apelat și la varianta includerii a trei juniori în lotul nostru, tineri care reprezintă Academia în Campionatul Național de Juniori II. Este vorba despre interul stânga Antonio Gârban, coordonatorul de joc Denis Barbu și pivotul Patrick Mustață”, a declarat Mihai Rohozneanu pentru Express de Banat.
Plecarea spre Odorhei se va face mâine, în ziua meciului. Întâlnirea HC Odorhei – HC Adrian Petrea Reșița este programată sâmbătă, de la ora 18:00, fiind arbitrată de bucureștenii I. Barbu și A. Manafu.
„Am încredere în ceea ce facem. Putem să mergem mai departe, suntem într-un moment dificil din toate punctele de vedere, dar îmi doresc ca așteptările publicului să fie cele corecte, iar oamenii să vină să ne susțină din toată inima. Am încredere în colegii mei, dar nu pot să promit nimic. Vom fi un nucleu și vom face tot ce ține de noi în teren”, a mai precizat Mihai Rohozneanu.
Returul Ligii Zimbrilor începe astăzi, cu partida dintre CSM București și Dunărea Călărași, arbitrată de reșițenii Dorinel Gurbină și Emilian Stanciu.