Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 27 iulie, în patru localităţi din judeţul Caraș-Severin.
Pentru cuplarea unor noi conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 27 iulie a.c., începând cu ora 8.00, în localităţile Obreja, Ciuta, Iaz și Var din judeţul Caraș-Severin.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România, la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
E.ON Distribuţie România regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Muntele Semenic își deschide din nou brațele pentru una dintre cele mai așteptate competiții ale iernii: Cupa „Colț de Rai” la Slalom Uriaș, desfășurată pe bine-cunoscuta pârtie Goznuța. Un...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Raluca Pantea |
03 February 2026
Roxana Bălan |
03 February 2026
Hurduzeu îi răspunde lui Miclău: DN 6 nu e în administrarea Consiliului Județean
Alina Dragomir |
03 February 2026
Rupe rutina de februarie și apasă pedala de accelerație spre Bazinul Olimpic din Reșița!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

