Zoltan Nemeth se așteaptă să fie numit prefect de Timiș după 8 Martie

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Avocatul Zoltan Nemeth, propunerea USR PLUS pentru funcția de prefect de Timiș, spune că ar putea intra în mandat după 8 Martie, dată de la care produce efecte ordonanța care modifică statutul prefecților și al subprefecților. 

Potrivit lui Zoltan Nemeth, în cazul său, Guvernul trebuie să facă numirea, apoi urmează ceremonia de învestitură. Faptul că actualul prefect, Liliana Oneț, este în concediu medical nu întârzie cu nimic această procedură, susține Nemeth.

„Conform OUG 4/2021, mandatele actualilor prefecți și subprefecți vor înceta în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe (…) Cele 30 de zile s-ar împlini în 8-9 martie. Dacă nu apar impedimente politice sau juridice, noua echipă executivă va putea fi numită în funcție chiar din 9 martie 2021. Am citit și eu despre starea de sănătate a doamnei Liliana Oneț. În ceea ce privește faptul că aceasta se află în concediu medical, consider că această situație nu ar trebui să fie un impediment pentru a numi noul prefect, pentru că ea este numită prin detașare, fiind numită să ocupe temporar această poziție. (…) Pe de altă parte, această ordonanță prevede o încetare de drept a acestor mandate”, a declarat Zoltan Nemeth.

În ceea ce privește funcția de secretar general, Nemeth spune că aceasta ar putea fi ocupată fie prin concurs organizat la nivel național, fie prin transfer sau mobilitate a unei persoane care există deja în instituție. Secretarii generali trebuie să fie înalți funcționari publici, nu membri de partid precum prefecții sau subprefecții.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Eu personal și nici colegii mei nu am avut nicio discuție cu privire la desemnarea secretarului general cu niciun decident local. Probabil mă veți întreba despre desemnarea domnului Mircea Băcală în această poziție. El este înalt funcționar public, poate să ajungă în această poziție, dar nu am discutat niciun alt aspect privitor la acest subiect. Dacă va îndeplini condițiile legale are această posibilitate ca orice altă persoană care îndeplinește condițiile legale.”, a explicat Nemeth.

Zoltan Nemeth a vorbit și despre câteva dintre obiectivele sale ca viitor prefect: îmbunătățirea comunicării publice, susținerea măsurilor care au un impact împotriva răspândirii virusului, fără să spună concret care sunt acestea, dar și verificarea reală a legalității actelor emise de autoritățile publice. Nemeth are 34 de ani și este de profesie avocat. Este membru USR din 2016, vicepreședinte USR Timiș și în prezent ocupă funcția de consilier județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/