Sub zodia patriotismului

Atacul la femeile rome, comis de Băsescu Traian zilele trecute, n-a rămas fără urmări. Un grup de femei din toate etniile au protestat ieri împotriva discriminării lui Băsescu, până au fost împrăştiate de poliţie. La demonstraţie au apărut şi nişte pancarde cu inscripţii haioase. Eu sunt o femeie romă, care nu face copii, sau, Băsescule, apucă-te tu şi fă copii. Ar fi interesant să-l vedem borţos, pentru a nu strica structura populaţiei şi a nu deveni romii majoritari în ţara asta. Ar fi însă la fel de interesant de văzut ce vor face ungurii. Se vor pune pe treabă, să devină ei majoritari? N-ar fi exclus, ştiind cât de hotărâţi sunt să-şi atingă obiectivele. Să vedem cum vor decurge lucrurile. Deocamdată însă, Guvernul nu e preocupat de construirea grădiniţelor şi creşelor cu predare în cele două limbi. Are altele pe cap. Cum ar fi privatizarea CFR Marfă, care nu se lasă privatizată, deşi e ordin de la FMI. Iar lucrurile stau cam aşa. Au fost înscrişi pentru licitaţie trei competitori. A rămas în final unul şi ăsta cu probleme, încă în negocieri, în ceea ce priveşte plata preţului. Un mizilic de 180 de milioane de euro, pentru un obiectiv de peste un miliard de euro. Băieţii ar vrea să dea banii în rate, iar Guvernul probabil va accepta, numai să-i facă pe plac FMI-ului. Şefa acestuia trebuia să vină la Bucureşti pe la mijlocul lunii iulie, dar, s-a aflat pe surse, că domnia ei intenţionează să-şi anuleze vizita, dacă nu vindem CFR Marfă. O presiune de care va profita cumpărătorul şi ne va face pe noi să acceptăm toate condiţiile. Ăsta nu e şantaj? Ia să vedem cine va fi băgat la bulău! Ministrul Fenechiu de la Transporturi? Mai mult ca sigur. Primul-ministru a declarat deja că dacă va fi condamnat în orice instanţă va zbura din Guvern, făcându-i astfel pe plac lui Băsescu. Mai rămâne de rezolvat cu condamnarea. De asta se va ocupa Băsescu Traian. Fenechiu este trimis deja în judecată într-un dosar penal şi ce mare lucru? Eu te-am pus, domnule comisar!… Aşa că pe toamnă lucrurile sunt rezolvate şi vom avea un raport pe Justiţie exemplar. Am stârpit corupţia, am gonit miniştrii penali din Guvern. Cu Dragnea, viceprim-ministru, va fi mai complicat. Şi el e inculpat într-un dosar penal, acela cu fraudele de la referendum. Dar căruia Ponta nu-i va da drumul din braţe. Griji peste tot. Şi la femeile rome, şi la Guvern. Guvernul nu mai are griji. CFR Marfă s-a privatizat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/