Ziua Pompierilor din România se sărbătorește de astăzi la Reșița

Mâine în toată țara se sărbătorește Ziua Pompierilor, însă județul Caraș-Severin începe festivitatea din această dimineață cu un simpozion la Muzeul Banatului Montan din Reșița.

Începând cu ora 10:00, la Muzeul Banatului Montan, un cadrel ISU, împreună cu reprezentanți ai administrației locale și județene și șefi ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență vor asista la un simpozion cu ocazia Zilei Pompierilor în România.

Deși Ziua Pompierilor se sărbătorește în data de 13 septembrie, la nivelul județului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” începe sărbătoarea de astăzi. Astfel, semnificația zilelor de 13 și 15 septembrie pentru pompieri este povestită în cadrul unei întâlniri festive.

De asemenea, festivitatea de astăzi are ca scop: „Cooperarea pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu administraţia locală, servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă şi comunitatea locală”, explică purtătorul de cuvânt al ISU„ Semenic”, Ancuța Balint.

Mâine vor fi porțile deschise în subunităţile de intervenţie ale ISU „SEMENIC” Caraş-Severin, iar doritorii vor avea ocazia să asiste la prezentarea tehnicii de intervenție și la diferite exerciții demonstrative, ce vor avea loc după ședința festivă de la 11:30.

Ce semnificație are ziua de 13 septembrie:

tălia din Dealul Spirii de la Bucureşti – act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848. Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoana – printre care si Compania de Pompieri – unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenita simbol al luptei pentru libertate si independenta naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie si şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenentei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma sa preia cazarma din acea zona. Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza si pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau sa meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenta unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: “Luaţi-ne si pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe nişte nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu fraţii noştri.”

Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj si dibăcie în rezolvarea situaţiilor de lupta, capacitate de rezistenta si spirit de sacrificiu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/