Ziua Națională a României, sărbătorită în centrul Reșiței

Resita 1 decembrie centru

Ziua Națională a României va fi sărbătorită anul acesta în centrul Reșiței. Programul de 1 Decembrie va începe la ora 13.00.

La 104 de ani de la Marea Unire din anul 1918, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, alături de Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Municipiului Reşiţa îi invită pe cărășeni joi, 1 decembrie, în Centrul Civic al Reşiţei, începând cu ora 13.00.

Manifestarea se va derula după următorul program:

  • realizarea dispozitivului de către Detaşamentul de Onoare;
  • întâmpinarea oficialităţilor;
  • prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă al Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”;
  • intonarea Imnului Naţional al României;
  • oficierea serviciului religios;
  • rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Naţionale a României;
  • realizarea dispozitivului de defilare;
  • defilarea detaşamentelor şi a tehnicii specifice instituţiilor din Sistemul Național de Apărare Ordine Publică și Securitate Națională, cu prezentarea onorului.

De la ora 14.00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Primăria Reșița prezintă un spectacol folcloric susținut de artiștii: Ramona Vița, Ghiță Călțun Brancu, Alin Ienci, Camelia Bojin Ceocu, Elena Cozâltea, Maria Morman și Orchestra „Virtuozii Banatului” condusă de Petrică Vița.

Două suite de dans interpretate de Ansamblul Folcloric „Bârzava” – coordonator Maria Aghescu, coregraf Petrică Bagiu – și Ansamblul Folcloric „Seniorii Reșiței” al Centrului pentru Persoane Vârstnice din Reșița vor încheia seria manifestărilor.

De asemenea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin va oferi tuturor participanților tradiționala fasole cu ciolan și murături.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/