Ziua istorică a sosit!

Azi e 1 septembrie. Mă feresc să spun că e prima zi de toamnă, că iar îmi atrag oprobiul vreunuia mai deştept ca mine. Ca tot păţitul. C-am păţit, mai demult, una nepăţită. Am scris atunci, de un întâi septembrie, că a venit toamna. Am primit imediat un vot de blanc cu divertisment de la un domn miliţian, care era comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, că habar n-am pe ce lume trăiesc. Toamna începe, zicea, la nu ştiu ce echinocţiu sau solstiţiu şi nicidecum la 1 septembrie. Aşa că m-am lecuit. Deci. Azi e întâi septembrie. Câtă poezie! Şi, mai ales, cu câtă nerăbdare am aşteptat ziua asta. Pentru că se va întâmpla un eveniment care va zgudui până la lacrimi (scuzaţi lala-ul!) şapte milioane şi jumătate de români, toată Uniunea Europeană şi America, prin tanti Hillary, prietena Monicăi. Dar să nu vă mai fierb. Astăzi se mărită fata unui preşedinte ales de patru ori cu băiatul unui mare miliardar din bani publici. Este că vă ia cu tremurici pe şira spinării? Că pe mine deja mă ia cu leşin de la stomac. Clipa cea mare, şansa vieţii mele a sosit, intru şi eu în lumea superbună, or, ocazia asta nu trebuie scăpată nici mort. Pregătirile mele au început de mult, totul e cam gata, să trecem, vorba aia, la treabă. Mă duc la nuntă. Aşadar, dau jos geamantanul din pod, scot costumul pentru întâmplări istorice şi-l periez la sânge. Apoi îl fac mototol, din motive strategice, c-aşa m-a învăţat un stilist de la biserica Înălţarea Domnului. Mă rad, tot la sânge, că merge excelent un plasture de hârtie de ziar, Evenimentul zilei, pe care îl păstrez de pe vremea când găinile făceau pui vii, dar pierd vreo două ore căutându-mi, cu disperare, pălăria. Că fără pălărie eşti un nimeni. O găsesc transpirat tot, ceea ce e foarte bine. Mă uit la ceas, două noaptea. Dar nu mai am răbdare. Mă echipez rapid şi mă proţăpesc în faţa oglinzii. Mă privesc din toate unghiurile, mai aranjez un rever care stătea drept, retuşez un amănunt ici, unul dincolo şi totul pare perfect, exact când se crăpa de ziuă. O iau din loc, pen ٰ că până la Snagov e cale lungă. Ajung bine. Pe scările bisericii unde are loc cununia religioasă nu sunt decât două sute de colegi, dar locul meu e liber. Mă instalez, îmi pun pălăria în faţă cu fundul în sus şi emoţionat, aştept. Ce să fac! Am şi eu fată de măritat.

• Tweet
• Pin It