Ziua de 10 mai, o zi cu triplă semnificație

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Ziua de 10 mai este o zi cu o importanță deosebită pentru România, o zi pe care românii ar trebui să o celebreze așa cum se cuvine.

Ziua de 10 mai are mai multe semnificații istorice: este ziua Regalității, ziua în care Carol I începea în 1866 o domnie de 48 ani, cea mai lungă din istorie. Este Ziua Independenței, fiindcă tot de 10 mai, în 1877, România își anunța independența în fața Imperiului Otoman, iar pe 10 mai 1881 a avut loc încoronarea principelui Carol I ca Rege al României, așadar o altă semnificație istorică, încoronarea primului Rege al României.

„La 34 de ani după căderea Comunismului, care a încercat să denatureze adevărul istoric cu privire la importanța acestei zile, trebuie să recunoaștem importanța acestei zile, fără de care Marea Unire și deci Ziua Națională de 1 Decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă.”, spune deputatul Marius Damian.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Se împlinesc 146 de ani de la momentul în care Mihail Kogălniceanu rostea pentru prima dată în plenul Parlamentului Declaraţia de Independenţă a României.

„Așadar, încurajez toți românii să celebreze România și pe toți cei care au contribuit la formarea statului român european de astăzi și să îi redăm zilei de 10 mai importanța cuvenită. La mulți ani, România!”, a mai transmis parlamentarul cărășean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/