Ziua Culturii, la Timișoara: intrare gratuită la muzee, tururi ghidate speciale și maraton de poezie

expozitie la muzeul de artă Timisoara
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Instituțiile de cultură din județul Timiș își deschid porțile, în 15 ianuarie, pentru vizitatori, invitând publicul să se bucure de artă, istorie și poezie.

La Bastionul Maria Theresia, Biblioteca Județeană organizează o expoziția de presă dedicată debutului lui Mihai Eminescu (numărul revistei „Familia”), deschisă de la ora 10.00, la Secția Documentar Periodice. De la ora 10.30, va avea loc maratonul de poezie „De la mic la mare”, la Secția de Arte „Deliu Petroiu”. Elevi de toate vârstele și membri ai Cenaclului Asociației Seniorilor vor recita poezii din opera poetului național.

La Muzeul Național de Artă Timișoara, accesul este gratuit la mai multe expoziții: „Utopie și cercetare: Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma”, „Krausz – Expresii ale modernismului”, „De Anima” (Gheorghe Fikl, Sala Barocă), „Bufetul Simțurilor” (Galeria Arcada), „Mundus” (Doru Tulcan) și la „Artă Europeană” și „O privire de aproape” (Corneliu Baba).

Expoziția „Luminile lui Caravaggio” rămâne accesibilă doar pe bază de bilet.

Intrarea va fi gratuită și la mai multe expoziții găzduite de Muzeul Național al Banatului: „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță” (mansarda B2) – tururi ghidate la orele 11.00 și 15.00; „Istoria militară a Banatului” și „Ștefan Popa Popa’s” (expoziții permanente) și „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj”.

untitled design

Muzeul Satului Bănățean îi invită pe timișeni, de la ora 11.00, la șezătoarea literară intitulată „Eminescu și Banatul”, organizată împreună cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timiș.

La Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, „Cultura sufletului” îi va reuni pe profesorii și cursanții Școlii de Arte Timișoara, care vor interpreta poezii de Mihai Eminescu și cântece din patrimoniul cultural românesc, începând cu ora 11.00, în Galeria Pod.

Iar Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” găzduiește spectacolul-lectură „Iubirea Eminescu & Veronica”, dedicat vieții poetului. În 16 ianuarie va avea loc spectacolul „Făt-Frumos din lacrimă”. Biletele sunt disponibile online și la casieria teatrului.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/