„Zilele GAL Poarta Almăjului”- zile de festival în stațiunea Băile Herculane

gal fete
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Parcarea mare din zona UGSR a stațiunii Băile Herculane a adunat ieri, în cea de-a doua zi a manifestării, un numeros public, iubitor al folclorului adevărat, și care a dorit să participe la spectacolul susținut de soliști vocali și instrumentiști, în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului „Zilele GAL Poarta Almăjului”.

Organizat prin proiectul „Cunoașterea și promovarea identității și culturii locale din teritoriul GAL”, evenimentul este realizat în parteneriat cu Grupurile de Acțiune Locală „Calafat”, (județul Dolj), „Ceahlăul” (județul Neamț), „Ținutul Pădurenilor” (județul Hunedoara), „Clisura Dunării” și „Poarta Almăjului”(județul Caraș-Severin), și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În deschiderea manifestării, președintele GAL-ului organizator, Maria Dălțănescu, a invitat pe scenă o seamă de oaspeți, primari din localitățile partenere, dar și din zone apropiate geografic.

Prezent la eveniment, deputatul PSD Silviu Hurduzeu, a menționat: „Într-o stațiune veche de mii de ani, chiar dacă titulatura GAL-ului este Poarta Almăjului, putem considera Băile Herculane, ca o poartă și a Almăjului și a județului Caraș-Severin. Îi felicit pe cei care au organizat aceste eveniment pentru că dincolo de faptul că ne întâlnim aici, suntem martori la efortul depus cu toții la un lucru foarte important: păstrarea identității noastre culturale, specifice fiecărui GAL, pentru că de-a lungul timpului continuitatea poporului român a fost dată de biserică, de armată, de cântecul și de costumele noastre populare. Și mă bucur foarte mult pentru că văd costumul nostru popular astăzi, aici.

Îi felicit pe colegii mei primari care s-au implicat, și îmi doresc ca astfel de evenimente să continue, pentru că dincolo de faptul că ele reprezintă un efort pentru păstrarea tradițiilor noastre culturale, în urma acestor proiecte sunt și realizări pentru comunitățile locale. Și până la urmă, acesta este cel mai important lucru ca primarii localităților noastre să încerce să atragă fonduri cu toate sursele disponibile inclusiv prin constituirea acestor GAL-uri prin care se pot atrage bani europeni. În spatele acestora sunt multe ore de muncă pentru binele comunităților. Indiferent de culoarea politică, este foarte important ca împreună să atragem fonduri europene.”

Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici a menționat: „Mă bucur foarte mult pentru că sunt prezent la această manifestare care nu este doar o manifestare județeană, sunt invitați din mai multe locuri din țară și, desigur, mă bucur că acest lucru se întâmplă la Băile Herculane. Sunt foarte utile aceste acțiuni, mai cu seamă atunci când un primar foarte bun așa cum este Victor Terteleacă, dovedește că este un foarte bun organizator. Orice acțiune care promovează valorile tradiționale, valorile creștine, este utilă comunității noastre atât locale cât și județene. Ne bucurăm că suntem un grup de prieteni, un grup de oameni care respectă aceste valori și cred că acest eveniment este o reușită.”

Spectatorii au fost plăcut surprinși de prezența unui grup de tineri îmbrăcați în costume de epocă, despre care președintele GAL Calafat, Ionel Dumitrescu, a precizat:

„Noi am venit aici cu un produs turistic, reconstituirea războiului de independență, pentru că se știe, de la Calafat, din Dolj, au fost trase primele salve de tun, iar cartierul general pe linia frontului, a fost stabilit în comuna Poiana Mare. Astfel, noi am reconstituit acest eveniment, oferind un gen de „spectacol” pe care, unicat în Europa, îl facem cu copii, pentru a le transmite imboldul patriotic, atracția către istorie și către tradițiile noastre frumoase. Copiii sunt dansatori de la Ansamblul „Hora Moțățeiului” care au acceptat să îmbrace haine militare de epocă și să transmită un salut oficialităților, celor prezenți și populației din Băile Herculane. De fiecare dată este o altă echipă de copii, astăzi ei au îmbrăcat pentru prima oară o uniformă, nu sunt obișnuiți, au emoții. Cei consacrați, care fac parte din echipa ce redă bătălia, sunt elevi de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” , dar astăzi am venit cu eșalonul doi.”

soldati

promovare banner maxagro Muzeul TM

Uniformele sunt frumoase, interesante, decorate cu  fireturi și elemente aurii din metal, specifice epocii 1877-1878, din timpul Războiului de Independență. Ele au fost purtate de armata română împreună cu armata rusă în bătăliile duse împotriva turcilor pe teritoriul Bulgariei și aparțin mai multor tipuri de arme: artilerie, infanterie, marină, vânători de munte și dorobanți. Toate aceste veșminte au fost produse pe bază de comandă de către municipalitate și împreună cu recuzita de război, adică săbii și puști, completează panoplia vestimentației necesare reconstituirii secvențelor istorice.

Protagoniștii  îmbracă uniforme originale sau confecționate manual, folosesc chiar şi arme de colecție, dar și efecte pirotehnice, pentru o redare cât mai reală a întregului eveniment. Produsul artistic în întregimea lui, este prezentat de cinci ani la fiecare 9 Mai, la Calafat, în cadrul unor manifestări care aduc la viață scene din Războiul de Independență al României, aspect pe care președintele GAL Calafat, Ionel Dumitrescul-a subliniat: „grupul de soldați de epocă este prezent la toate manifestările GAL-urilor partenere în acest proiect: Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor și Clisura Dunării, și ia parte cu mare plăcere la toate evenimentele culturale și de păstrare a tradițiilor, organizate de către parteneri și nu numai. Se intenționează ca și la Calafat, manifestările cu caracter istoric să devină de anvergură celor de la Alba Iulia.”

soldati 2

soldati din calafat

Au încântat publicul cu evoluțiile lor: ansamblurile „Megicana”, și „Hora Moțățeilor” din Calafat, ansamblul de datini și obiceiuri populare „Roua” din Cloșani, ansamblul pensionarilor din Coronini, acompaniați de Taraful „Pro Datina”. Au interpretat melodii din folclorul românesc soliștii: Maria Drăghicescu, Maria Milu Sorescu, Iosif Pușchiță, Alin Căprior, Valentin Vădraru, Maria Tudor, Petru Panduru, Nicolae Stroiță și Dumitru Teleagă.

gal pensionari

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/