Zilele Carierei, 6.000 de studenți și absolvenți și 50 de companii

zilele carierei (3)

A fost un târg de joburi reușit, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara. La Zilele Carierei au participat 6.000 de studenți și absolvenți și peste 50 de companii.

A fost cea de-a XXII-a ediție a evenimentului, cel mai mare târg universitar de locuri de muncă din vestul țării, coordonat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră de la UPT.

„În cele două zile de târg, în intervalul 10:00 – 17:00, peste 6.000 de studenți și absolvenți au luat contact cu reprezentanți ai celor 52 de companii, 4 organizații de stat și 6 ligi studențești, care au răspuns la întrebări și au pregătit peste 700 de oferte de carieră pentru vizitatori. Tinerii interesați au putut interacționa la stand cu reprezentanții companiilor sau accesând secțiunea „PARTICIPĂ” de pe site-ul dedicat evenimentului (https://zilelecarierei.upt.ro/companii), pentru a vizualiza ofertele disponibile și a aplica direct pentru una dintre ele”, au transmis organizatorii.

Evenimentul s-a concretizat prin 3.000 de CV-uri depuse. A fost un efort pentru a organiza un târg fără cusur. Au pus umărul la treabă angajații COOC și 40 de voluntari, studenți ai Univesității Politehnica Timișoara.

zilele carierei (2)

Ediția s-a finalizat printr-o tombolă la care s-au pus la bătaie 51 de bilete de acces la următoarele festivaluri locale și naționale: Festivalul Celtic, Codru, Flight Festival, Plai, Saga, Neversea și Untold. Câștigătorii sunt studenți din toate cele 10 facultăți ale Universității Politehnica Timișoara.

zilele carierei (1)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/