Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin riscă să i se transforme o amendă penală în zile de pușcărie! ANAF cere instanței înlocuirea amenzii cu o pedeapsă mai aspră.
Instanța a constatat că Ionesie Ghiorghioni nu a achitat amenda penală la care a fost condamnat și nici nu a încheiat un acord de eșalonare a datoriei cu ANAF. Asta deși inculpatul a declarat judecătorului că ar fi făcut acest fapt. „Ați avut venituri serioase în trecut”, i-a reproșat judecătorul, care l-a atenționat asupra consecințelor neachitării acelei amenzi penale.
Tribunalul Caraș-Severin a amânat deja cu două termene pronunțarea cu privire la cererea de înlocuire a pedepsei amenzii penale, tocmai pentru ca Ionesie Ghiorghioni să plătească amenda penală, iar avocatul acestuia spune că are toate conturile blocate și că ANAF i-a pus deja poprire pe contul de pensie.
Ionesie Ghiorghioni a fost trimis în judecată de DNA, alături de Sorin Frunzăverde, pentru folosirea influenței și alte acte de corupție cu privire la fapte din timpul turului doi de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2014. Ghiorghioni a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare și o amendă penală de 27.000 de lei, amendă pentru care acum este reclamat de ANAF pe motiv că nu a achitat-o.