Vacanța mare și zilele călduroase și-au luat rămas bun, lăsând loc săptămânilor tomnatice și liniștitoare ale căror zile pot fi petrecute pe malul unui lac, aproape de inima munților, cadrul perfect pentru un „Colț de Rai”.
Județul Caraș-Severin are locațiile perfecte care se încadrează în acest tipar. O confirmă chiar pensiunea cu același nume din localitatea Dognecea. COMPLEXUL „COLȚ DE RAI” este situat pe malul Lacului Mare, într-o zonă cu o istorie bogată, caracterizată în special de exploatarea primei mine de cupru Simon&Juda și a topitoriei de metale neferoase care a funcționat până la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Unitatea este înconjurată de Lacul cu Nuferi, pădurile suple de brazi, frumusețea locurilor fiind renumită încă de pe vremea împărătesei Maria Tereza, nu doar prin puritatea apei din zonă, ci și datorită oxigenului încărcat cu ioni negativi, aerul concentrat din Munții Dognecei fiind comparabil cu cel al unei stațiuni balneo-climaterice.
„Ne dorim ca această toamnă, până acum călduroasă, să aducă zile de neuitat pentru turiștii noștri, care se pot bucura de aerul curat, serviciile de top ale pensiunii, de frumusețea lacului și mai ales de toată această zonă, care, fără rușine, poate fi numită colțul de rai al județului”, ne-a spus Remus Rof, administratorul pensiunii.
Pensiunea de trei margarete pune la dispoziție servicii de cazare în regim hotelier la standarde europene, restaurant cu specific românesc, precum și posibilitatea desfășurării activităților de agrement acvatic: hidrobiciclete, caiace și bărcuțe. De asemenea, turiștii se pot relaxa în camerele cu jacuzzi și să se plimbe cu ATV-urile.
Chiar dacă mai sunt câteva luni până la deschiderea sezonului de iarnă, muntele poate fi și el alegerea perfectă pentru odihnă și încărcare de baterii. Pensiunea Colț de Rai este deschisă și pe Muntele Semenic, fiind amplasată într-o zonă de excepție, un loc în care rusticul și medievalul se îmbină perfect cu peisajul impresionant al muntelui. Cu o capacitate de cazare de 20 de camere, cu băi proprii, și această locație pune la dispoziția turiștilor activități variate de petrecere a timpului liber, precum traseele montane sau plimbările cu ATV-ul.