Orașul-stațiune Buziaş găzduiește, timp de două zile, o manifestare devenită tradițională și anume Festivalul „Zilele Veveriţelor”.
Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, festivalul revine și oferă publicului multă distracție, spectacole de muzică ușoară și populară, cu îndrăgiți soliști, băutură și mâncare pentru toate gusturile (apă minerală, sucuri, bere, vin, dar și sarmale, mici, carne la grătar, gulaș la ceaun, clătite și multe altele), iar programul cuprinde și un concurs gastronomic.
Festivalul începe sâmbătă, 10 iunie, la ora 11.00, cu Ziua Colonadei, unde cei prezenți îi vor vedea pe „împăratul Franz Joseph și împărăteasa Sisi”. De asemenea, va avea loc o paradă a Regimentului de Gardă Eugeniu de Savoya și defilări în costume de epocă, iar Asociația Reconstituiri Istorice din Timișoara va trage salve de tun și va prezenta onorul. Iar fanfara va cânta pentru localnici și turiști.
Bucate alese
După-amiază se dă startul la distracţie cu multe bucate alese, gătite pe grătare sau la ceaune. În fața Casei de Cultură Buziaș, va avea loc un spectacol de muzică ușoară, la reușita căruia își vor da concursul: DJ Grigore Vlad (ora 16) Springtime Band 2 (17), Cu Asar (18), Clar Band (19), Compact Fără Filtru (20.15)
Conform obiceiului, a doua zi a festivalului, duminică, 11 iunie, este dedicată folclorului. Pe scena din parcul stațiunii vor evolua cunoscute ansambluri folclorice din Banat: „Ghiocelul” – Giroc, „Valea Mureşului” – Săvârşin, „Păstrătorii Tradiţiei” – Moldova Nouă, „Vermeşana” – Vermeş, „Laleaua pestriță – Nițchidorf, „Sorocul” – Timişoara, Ansamblul de dansuri germane „Vergissmeinnicht” și „Izvorașul” – Buziaș, precum și îndrăgiţii interpreţi de muzică populară.
Interpreți de renume
Vor susține recitaluri renumiții interpreți Petrică Miulescu Irimică, Vasile Conea, Carmen Biruescu, Nicolae Ghebaură, Ionică Ivan, Adrian Stanca, Oana Stanca, Raluca Stanca, Ramona Gomboș, Cornelia Lupulescu, Roxana Chiriță, Sebastian Rămneanțu, Anda Seracin, Roxana Teodorescu, Larisa Păun, Maria Anesia Rusnac, Vlad Amza, Florica Ionțo Penciuc, Mariana Sav, Reli Vilău, Ștefan Murgu, Seia Vesici, Florica Nicoli, Vasile Bizău, Dana Indru, Aissia Maria Ungureanu, Dalin Voila, Mario Caulea și Leonard Stoian.
Tot duminică, între orele 14.00 și 14.30, se va desfăşura deja tradiţionalul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”.
Festivalul este organizat de Primăria Buziaş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş şi Asociaţia Culturală Izvoraşul Buziaş.