Zi de doliu la Timișoara. Mărturia omului cu căciulă neagră despre 17 decembrie 1989

revolutia de la timisoara, 17 decembrie 1989, foto constantin duma (1)
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Ziua de 17 decembrie 1989 a fost cea mai sângeroasă din istoria modernă a Timișoarei. Peste 60 de oameni și-au pierdut viața și alți peste 200 de timișoreni au fost răniți pe străzile orașului.

17 decembrie a fost declarată zi de doliu în Timișoara printr-o hotărâre de consiliu local din 1993. În urmă cu 34 de ani, aici s-au înregistrat primii eroi ai Revoluției.

Filmul zilei 17 decembrie 1989. După ce în 16 decembrie 1989 se strigase pentru prima dată, în piața Maria, „Jos Ceaușescu!”, noaptea, mii de timișoreni au mărșăluit pe străzile orașului, înfruntând intervenția forțelor represive. Peste 200 de oameni au fost arestați până în dimineața zilei de 17 decembrie. Spre prânz, manifestanții au atacat sediul Comitetului Județean de Partid și au devastat birourile de la parter. După-amiaza și seara s-a deschis focul împotriva manifestanților.

„Ceaușescu a dat ordin să se deschidă foc împotriva demonstranților, astfel că ziua de 17 decembrie poate fi considerată, cu deplin temei, cea mai sângeroasă din istoria modernă a orașului de pe Bega. Prețul plătit de timișoreni pentru curajul de a înfrunta regimul lui Ceaușescu a fost înfricoșător și fără precedent: peste 60 de morți și peste 200 de răniți.”, notează profesorul Dumitru Tomoni, în „Timișoara 1989 – șase zile de asediu”, lucrare semnată de Adrian Kali și Virgil Hosu.

revolutia de la timisoara, 17 decembrie 1989, foto constantin duma (2)

9 persoane și-au pierdut viața în Calea Girocului, ucise prin împușcare, în seara zilei de 17 decembrie: Mihai Apro, Dumitru Jugănaru, Ștefan Ferchel, Cristina Lungu, Valentin Aparaschivei, Ioan Claudiu Vărcuș, Ștefan Mariș, Rodica Luca și Maarian Ion. În aceeași zonă, 26 de oameni au fost răniți, dintre care 6 femei.

„Toată lumea mă știe, din cei care au fost pe Calea Girocului, ca omul cu căciulă neagră și mesadă maro închis”

Într-o scrisoare care se află în arhiva Memorialului Revoluției, timișoreanul Constantin Ciuștea descrie în amănunt clipele trăite pe străzile Timișoarei în 17 decembrie 1989. El avea atunci 32 de ani și era instalator-sudor la un punct termic de lângă Piața Traian. Constantin Ciuștea amintește momentul de pe Calea Girocului, când mii de persoane demonstrau împotriva dictaturii. La intersecția cu strada Lidia, oamenii au oprit cinci tancuri ale UM 01115 Timișoara.

Bărbatul povestește că a plecat, în duminica zilei de 17 decembrie, de la serviciu, în jurul orei 15, în Piața Traian, apoi a trecut pe lângă fostul cinematograf Parc, continuând spre Băile Neptun. A ajuns apoi în fața Comitetului Județean de Partid, astăzi sediul Prefecturii și al Consiliului Județean Timiș.

revolutia din decembrie 1989 de la timisoara (1)

Coloană de revoluționari în fața Consiliului Județean PCR

„Era vânzoleală mare, tancuri, amfibii, plecau când în dreapta, când în stânga.”

STPT job 1000x200
revolutia din decembrie 1989 de la timisoara (3)

Tehnică de luptă distrusă de demonstranți. Consiliul Județean PCR

Și-a continuat drumul până în Piața Libertății. „Eram ca-n menghină. M-am lăsat dus de val înainte.”

„În drum spre Piața Operei, tineri turbați spărgeau vitrinele. (…) Am ajuns în Piața Operei. Aici era foarte multe lume adunată. Strigau lozinci: Jos Ceaușescu!, Jos pantofaru!, Jos cu dinastia! (…) Ajung în Piața Maria.”

revolutia din decembrie 1989 de la timisoara (2)

Distrugeri produse în centrul Timișoarei

Bărbatul s-a reîntors în Piața Operei. „Auzeam împușcături de la Casa Armatei. Cu foc și foc automat. (…) M-am uitat la ceas. Era 17.25. M-am gândit la nevastă-mea și la copii. Ce vor spune că nu m-am întors acasă de la servici? Gata, acasă cu mine. Și de-abia am reușit să mă strecor prin mulțime.”

„Sunt omul care a organizat oprirea tancurilor de pe Calea Girocului”

Constantin Ciuștea a plecat, așadar înspre Calea Girocului, unde îi era locuința. Un cunoscut pe care l-a întâlnit pe stradă i-a spus că mai multe tancuri au trecut dinspre Girocului spre Centru. „Am strigat cât am putut, să audă toată lumea: Oameni buni, voi stați aici la paradă și vă uitați cum trec tancurile? (…) Haideți să le oprim!”, arată bărbatul în scrisoarea consemnată în volumul Memorial 1989 – Buletin nr. 1(3)/2008.

În perioada 17-22 decembrie, în Timișoara s-au înregistrat 72 de morți 253 de persoane rănite. Toate prin împușcare.

Astăzi, la Biserica Martirilor are loc o ceremonie de depunere de coroane, iar la Catedrala Mitropolitană se oficiază slujba de pomenire a eroilor martiri. Coroane de flori vor fi depuse și la Cimitirul Eroilor. În această zi, toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza orașului au arborat drapelul de stat al României în bernă.

Foto: Constantin Duma; Memorialul Revoluției

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/