Zeci de migranți, descoperiți în Timișoara. Autoritățile întăresc paza la granițele cu Serbia

1658740500220 13400 s4
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Migranții continuă să intre ilegal în Timiș pentru a trece mai apoi granița în Ungaria. Mulți stau la Timișoara până găsesc transport spre vestul Europei. În câteva zile, polițiștii de Frontieră au descoperit 29 de transfugi.

Cea mai vulnerabilă graniță este cea cu Serbia, spun polițiștii. Aceștia au suplimentat personalul de la vămi și au intensificat și controalele cu ajutorul colegilor jandarmi și polițiști. Și un elicopter survolează zona.

„În urma misiunilor derulate în sistem integrat cu celelalte structuri ale MAI pentru prevenirea migraţiei ilegale în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au identificat, în perioada 22-25.07, în mai multe locaţii de pe raza municipiului Timişoara, 29 de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din India, Pakistan şi Afganistan, majoritatea solicitanţi de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara”, a transmis Poliția de Frontieră.

promovare banner maxagro Muzeul TM

După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi indrumaţi pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/